Uber va concedia încă 3000 de angajați la nivel global, încercând să acopere efectele COVID-19

19.05.2020
Uber va concedia încă 3000 de angajați la nivel global, încercând să acopere efectele COVID-19

În urmă cu numai două săptămâni Uber anunța reducerea cu 14% a personalului, compania pierzând 3.700 de angajați. Cu noua rundă de concedieri, Uber renunță la aproximativ un sfert din personalul angajat în mai puțin de o lună.

Vestea apare după ce în urmă cu puțin timp compania anunța retragerea din România a serviciului de food delivery Uber Eats. Deși compania a dat asigurări că serviciile de ride-sharing rămân active, este posibil ca valul de concedieri să atingă și angajații din țara noastră.

Vestea apărută în publicația The Wall Street Journal vine în după o perioadă dificilă în care Uber a raportat o scădere cu 80% a veniturilor realizate, ca urmare a pandemiei COVID-19.

Completând acest al doilea val de concedieri, Uber va închide 45 de birouri la nivel global și va reevalua o parte dintre inițiativele care nu au legătură cu activitatea de bază a companiei. Astfel, direct vizate de restructurări sunt startup-urile tech incubator și AI labs, precum și alte activități „intensive” din punct de vedere financiar. Totuși, există și excepții, cum ar fi ramura Advanced Technologies Group sub care este derulat programul pentru vehicule autonome, Uber considerând acest proiect o „investiție pe termen lung”.

Contracția economică cauzată de pandemie este resimțită și de alte companii de ride sharing. Spre exemplu, rivalul Lyft a anunțat recent că va concedia aproape 1.000 de angajați, respectiv 17% din forța de muncă. Careem, filiala din Orientul Mijlociu a Uber, a redus deja personalul cu peste 30% și a suspendat aplicația pentru transport cu autobuzul.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult