Ultimele momente ale Adobe Flash: Google Chrome va ascunde acest format pe internet

31.07.2019
Ultimele momente ale Adobe Flash: Google Chrome va ascunde acest format pe internet

Google se pregăteşte să omoare Adobe Flash o dată pentru totdeauna. Foarte puţine site-uri din prezent mai folosesc vechea tehnologie, însă acolo unde ea încă există, utilizatorii pot în continuare să o ruleze din Chrome printr-un simplu click care reprezintă acordul utilizatorului. Începând cu versiunea Chrome 76, Adobe Flash va fi dezactivat complet, putând fi activat doar din setări foarte bine ascunse.

Adobe Flash a fost baza multor site-uri la începutul anilor 2000 şi a fost prima platformă care a propus realizarea de aplicaţii online în browser. În timp însă, aceasta s-a dovedit a fi nesigură, vulnerabilităţile sale putând duce la „infectarea” computerelor cu viruşi, dar şi ineficientă, consumând foarte multe resurse, motiv pentru care Apple a refuzat să ofere suport pentru Flash pe platforma sa mobilă, iOS.

Adobe a anunţat retragerea suportului pentru Flash încă din 2015, în timp ce Google Chrome rulează versiunile HTML5 ale site-urilor încă din 2016. Totuşi, Chrome recunoaşte anumite elemente Flash şi le marchează pentru a putea fi rulate la cerere, dacă acestea încă există. Este vorba în principal despre elemente importante ale site-ului, fără de care acesta nu ar mai putea funcţiona.

Odată ce browser-ul va fi actualizat la versiunea 76, nici măcar acele elemente importante nu vor mai apărea în design-ul site-ului. Conform documentaţiei oficiale publicată pe planurile pentru proiectul Chromium, Flash va fi „dezactivat implicit”. Cei care doresc să ruleze în continuare Flash, din varii motive, vor trebui să activeze o opţiune care va fi găsită în meniul de setări. Abia după cea aceasta va fi activată, browser-ul va cere permisiunea explicită a utilizatorului de a rula conţinutul în acest format, aşa cum face şi în prezent.

Prin îngreunarea rulării conţinutului Adobe Flash, Google se asigură că o parte din utilizatori nu vor reactiva niciodată această funcţionalitate, fie din comoditate, fie pentru că nu ştiu că aceasta a fost ascunsă. Planul pentru Chromium, proiectul open source pe care este bazat Chrome şi în curând şi Edge, este ca până la finalul anului 2020 să nu mai poată fi rulată nicio versiune de Flash pe browserele care folosesc acest cod.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult