Pentru cel puțin o parte dintre utilizatorii Facebook, gestul aparent inofensiv de a vizita paginile utilizatorilor recomandați la secțiunea ”People You May Know” s-a concretizat în cereri automate de prietenie, urmate în unele cazuri de schimburi stânjenitoare de mesaje și suspiciuni nejustificate din partea partenerul de viață.
În timp ce Meta a explicat și, între timp remediat bug-ul respectiv, cererile de prietenie deja trimise fără știrea utilizatorilor au rămas și continuă să alimenteze intrigi între foști și actuali parteneri de relații, cererile de prietenie părând cu atât mai suspecte atunci când sunt îndreptate către prieteni comuni, colegi de serviciu nesuferiți sau superiorii direcți.
Aparent, singura metodă prin care poți afla dacă Facebook te-a „împrietenit” fără acordul tău cu diverse persoane este să accesezi secțiunea pending requests. Important de știut, sunt listate doar cererile de prietenie la care nu ai primit încă răspuns, cu posibilitatea de a le anula pe cele nedorite. Pentru cele deja aprobate de persoana de la celălalt capăt, va trebui să verifici secțiunea Friends a paginii tale de Facebook, urmată de click pe lista Recently added.
Afișate în mod periodic, dar mai ales la prima instalare a aplicației Facebook sau prima autentificare în browser-ul web, lista „People You May Know” oferă utilizatorilor o modalitate facilă de a descoperi pe Facebook persoane cu care poate au interacționat anterior. În practică, lista generată prin „potrivirea” de cunoștințe comune, folosind lista de prieteni existentă pe Facebook și lista de Contacte a telefonului, conține multe sugestii care intră deja în cercul persoanelor „de evitat”, din motive dintre cele mai diverse.