Ca și cum asta ar fi un lucru cu adevărat bun, Qualcomm implementează pentru chipseturile Snapdragon o tehnologie numită RTX GNSS, care sporește acuratețea coordonatelor de localizare GPS până la precizia de aproximativ un metru.
Pentru a pune lucrurile în perspectivă, serviciile uzuale de navigare asistată de GPS, precum Google Maps, au doar nevoie de acuratețe la nivel de stradă pentru a funcționa corespunzător. În caz contrar, dacă din pură coincidență se întâmplă să fii cetățean ucrainean, proaspăt înrolat ca și soldat voluntar și motivat să lupți pentru comunitatea/orașul/țara în care ai copilărit, telefonul din buzunar desenează practic o țintă deasupra ta, cu tot cu coordonatele necesare diviziei rusești de artilerie.
În cazul de față, tehnologia Trimble RTX (a nu se confunda cu GeForce RTX de la NVIDIA), este furnizorul unui serviciu de navigare prin satelit cu acoperire globală, care promite să depășească limitările artificiale stabilite de autoritățile americane care au votat scoaterea Rețelei Globale de poziționare prin Satelit din spectrul serviciilor pentru uz militar.
Tehnologia preluată de gigantul britanic Qualcomm, Trimble RTX, ar putea oferi producătorilor, furnizorilor de servicii și chiar dezvoltatorilor de aplicații date mai precise cu care să lucreze, chiar dacă au sau nu nevoie de localizare GPS cu acuratețe atât de mare.