După multe luni de controverse, Facebook pare că a găsit o soluție pentru a obține accesul la datele WhatsApp, fără a goni de pe platformă acei utilizatori nemulțumiți.
În noua formulă, WhatsApp va continua să funcționeze chiar dacă nu vrei sa-ți cedezi datele tale către Facebook. În practică, dezavantajele sunt mari, funcționalitatea WhatsApp având mult de suferit.
Facebook a clarificat modul în care va trata conturile utilizatorilor care nu acceptă termenii de utilizare actualizați ai serviciului, detaliile apărând pe site-ul oficial al companiei. Astfel, Pentru cei care aleg să nu accepte termenii actualizați ai companiei, aplicația va continua să afișeze o notificare sâcâitoare prin care să solicite acceptarea acestora. După o perioadă de câteva săptămâni, utilizatorii vor vedea un mesaj persistent în interfața WhatsApp.
Odată ce se întâmplă asta, WhatsApp va comuta într-un mod cu funcționalitate limitată. Spre exemplu, în acest mod utilizatorii nu vor putea accesa propria listă de chat. Astfel, dacă primesc un mesaj nou, îl vor putea accesa doar prin lista de notificări. De asemenea, pot fi doar primite apeluri audio și video.
Câteva săptămâni mai târziu, utilizatorul va înceta să mai primească toate apelurile și mesajele.
WhatsApp nu stabilește un calendar precis pentru impunerea acestor notificări, lăsând în incertitudine situația eventualilor nemulțumiți. De asemenea, nu este clar ce relevanță mai are data menționată anterior, pe 15 mai, în afară de faptul că utilizatorii vor putea în continuare să accepte termenii și să își continue utilizarea aplicației după această dată.
WhatsApp a asigurat că nu va șterge conturile. Cu toate acestea, aplicația aproape complet inutilizabilă dacă după „termenul limită” extins la câteva săptămâni nu cedezi „presiunilor” Facebook.