WhatsApp va oferi şi mesagerie vocală

01.05.2013
WhatsApp va oferi şi mesagerie vocală

După ce WhatsApp a deveni una dintre reţelele de mesagerie instantanee care i-au furat bătrânului SMS primul loc în topul preferinţelor utilizatorilor, compania va atenta şi la convorbirile telefonice prin implementarea mesageriei vocale.

Informaţia a ieşit la iveală din cadrul unui schimb de mesaje între companie şi un dezvoltator software din Hong Kong, care se ocupă de localizarea interfeţei în limba chineză. Printre alte informaţii, mesajul cere dezvoltatorului să ţină cont şi de trei noi parametri interni, printre care se regăseşte şi un buton Push-to talk. Pe lângă această nouă facilitate, o viitoare versiune a aplicaţiei ar urma să aducă şi posibilitatea capturii de ecran. În acest moment nu este cunoscută data la care va fi lansată noua versiune a aplicaţiei WhatsApp care va include şi aceste noi facilităţi.

Mesageria vocală şi convorbirile VoIP primesc din ce în ce mai multă atenţie în ultimele luni, Facebook începând să experimenteze cu acestea în Statele Unite, Canada şi Marea Britanie, în timp ce Microsoft a lansat ieri versiunea limitata a aplicaţiei Skype for Outlook.com, care încercă să facă deja celebra platformă de comunicaţie şi mai accesibilă.

Acum două zile, compania Informa a anunţat că tradiţionalul SMS a fost detronat de noile reţele de mesagerie instantanee în cursul anului trecut, când rata utilizării celor din urmă a depăşit-o pentru prima dată pe cea a obişnuitelor mesaje SMS. În 2012, noile medii de comunicare au transmis circa 19 miliarde de mesaje instantanee pe zi, în timp ce operatorii au atins doar o cifră de 17,6 miliarde de SMS-uri pe zi.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News