Wi-Fi solar: Internet oriunde, fără efort

20.11.2008
Wi-Fi solar: Internet oriunde, fără efort

Într-o minunată metropolă precum Bucureştiul peste 10 ani, accesul la Internet de oriunde te-ai afla va fi obligatoriu. Cel puţin la suprafaţă, infrastructura unor reţele wireless care să fie disponibile pe raze mai mari se pot construi cu ajutorul punctelor de acces (Acces Point) cu “wireless repeater”. Ele reprezintă nişte elemente intermediare între router şi computer, având rolul de a extinde semnalul wireless pe arii mult mai largi.

Meraki, un producător de echipamente pentru reţele, a mers un pic mai departe cu dezvoltarea acestor dispozitive şi a anunţat la mijlocul anului 2007 primul Wi-Fi Repeater solar (se alimentează de la un panou cu celule fotovoltaice), dar a cărui disponibilitate abia astăzi a fost anunţată – spre sfârşitul lui 2008. Preţul unui astfel de echipament este de 749 $, dar fără panoul solar de la care se alimentează. Pachetul complet ajunge la 1499 $, fapt ce plasează produsul în categoria “exclusivistă”. Poate totuşi oficialii vor citi această ştire şi vor decide să construiască în parcuri o astfel de reţea, ca să nu mai fiu nevoit să mă aşez la tot felul de terase de fiţe pentru a-mi verifica mail-ul. Cel puţin ziua.

P.S. Da, ştiu, există servicii de date oferite de operatorii de telefonie mobilă, însă eu vreau să intru pe net gratis. E dreptul meu să aleg, mai ales când ai noştri operatori practică nişte tarife de parcă toţi am fi mari afacerişti.

Wi-Fi Solar

Urmărește Go4IT.ro pe Google News