Platforma video YouTube a experimentat de-a lungul timpului cu mai multe tipuri de reclame. Dacă aveați impresia că reclamele din prezent sunt foarte intruzive, aflați că va apărea în curând un nou format de reclamă înaintea sau în timpul clipurilor. Aceasta țintește cumva spre utilizatorii care folosesc YouTube mai mult ca un serviciu audio, care ascultă muzică sau podcast-uri în fundal în timpul altor activități. Este vorba despre reclame audio, într-un format similar cu cel de la radio.
Aceste reclame vor avea și o componentă vizuală, dar aceasta va fi cel mai probabil statică. Reclama în sine va fi mai degrabă partea audio, care va trebui realizată în așa fel încât să transmită mesajul fără a necesita un suport vizual. Desigur, informații vor putea fi transmise și printr-o fotografie, sau o animație simplă, însă ar trebui să înțelegi ceea ce este prezentat doar ascultând această reclamă. Acestea sunt cerințele YouTube pentru companiile care vor promova produse și servicii în acest mod.
Conform testelor YouTube, 75% dintre campaniile audio au rezultat în creșteri semnificative în recunoașterea brandurilor care au apelat la ele.
Odată cu aceste noi tipuri de reclame, care ajung pe YouTube momentan în stadiu beta, serviciul oferă acum companiilor posibilitatea de a alege publicul țintă în funcție de muzica pe care o ascultă. Poate fi vorba despre colecții de muzică precum genuri muzicale, sau chiar muzică pentru anumite tipuri de activități, precum cele potrivite pentru exerciții sportive.
Ideea din spatele acestei noi funcții este că ar fi mai ușor să promovezi cu o reclamă audio echipamente sportive, o sală de sport sau alte produse și servicii din această categorie, dacă știi deja că cei care consumă acel conținut sunt deja interesați de ele. Iar pe YouTube, muzica este foarte importantă întrucât două miliarde de utilizatori consumă astfel de conținut în fiecare lună (cel puțin o melodie).
sursa: TechCrunch