Cei care folosesc YouTube Music în rol de somnifer, ascultând muzica preferată până ce adorm, vor fi încântați să afle de noua funcție pentru oprirea automată listei de redare, după un anumit interval fără activitate.
Cu mulți ani în urmă, era un adevărat ritual să pui discul/caseta/CD-ul preferat și să asculți în surdină melodiile preferate, știind că în cel mult o oră albumul respectiv ajunge la final iar redarea se oprește în mod automat. Însă în era dispozitivelor conectate la internet, dacă alegi un playlist suficient de lung și eventual pleci de acasă, redarea va continua aproape la nesfârșit, spre exasperarea vecinilor.
Resursă practic nelimitată de melodii, YouTube Music va introduce curând funcția Timer, permițând setarea unui cronometru după care redarea să fie oprită automat. În special folositoare atunci când asculți podcast-uri despre care nu te-ai hotărât dacă de inspiră sau te adorm, noua funcție te va ajuta să nu adaugi în mod neintenționat la timpii de ascultare ai respectivului influencer.
Noua funcție Sleep Timer poate găsită sub meniul Now Playing, afișat în dreptul oricărei melodii selectată pentru redare. Identificată cu simbolul „lună”, opțiunea apare la partea cea mai de jos a listei, permițând setarea timpului de redare fără activitate dorit.