YouTube testează vizionarea clipurilor folosind coloane sonore în altă limbă

24.12.2022
YouTube testează vizionarea clipurilor folosind coloane sonore în altă limbă

Curând, creatorii YouTube dornici să câștige fani și din afara țări de origine vor avea în afară de subtitrări în formă text și opțiunea adăugării de coloane sonore alternative, conținând dublări/traduceri în diverse limbi pentru producția video realizată.

Deocamdată, noua funcție este testată cu utilizatorii YouTube din India, apelând la un grup restrâns de canale YouTube selecționate. Astfel, alături de opțiunea pentru selectarea de subtitrări (personalizate sau autogenerate), abonații câtorva canale YouTube pe teme medicale pot găsi și o nouă selecție Audio track, din care pot selecta limba în care vor să audă traducerea clipului respectiv. Momentan, selecțiile disponibile țin de specificul Indiei, utilizatorii având de ales între dialectele Hindi, Marathi și Punjabi, plus Engleză.

Momentan, experimentul este derulat fără un anunț oficial din partea Google, clipurile pentru care sunt disponibile coloane sonore multiple nefiind evidențiate ca atare și nici favorizate în căutările inițiate de utilizatorii care vorbesc limbile traduse.

Probabil, în legătură cu noua opțiune pentru coloane sonore, Google a anunțat recent o colaborare cu creatori YouTube selecționați pentru testarea unei soluții de dublare a producțiilor video numită Aloud. Produsul, creație a diviziei Google de cercetare, Area 120, vine să ajute transcrierea, traducerea și dublarea conținutului original în diverse limbi de circulație internațională.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult