Un taiwanez a fost forțat să-și vândă consola video PS5, la preț de nimic, pentru că soția s-a prins că nu era un aparat de filtrare a aerului din locuință.
Povestea amuzantă și tristă, în același timp, a apărut pe rețeaua de socializare Facebook, într-o postare scrisă de noul cumpărător al consolei. Cumpărătorul, pe nume Jin Wu, a relatat că a reușit să găsească un PS5 la un preț rezonabil. După ce el și vânzătorul au hotărât să se întâlnească personal să încheie „afacerea”, Wu s-a gândit să-i mai dea un telefon vânzătorului. Atunci a avut parte de o surpriză: o voce feminină, nicidecum bărbatul cu care vorbise anterior, care nu părea deloc a fi pasionată de jocuri video.
„Vocea din telefon era a unei femei care nu părea deloc tipul care ar juca jocuri video. Prețul era, de asemenea, foarte redus și ea părea nerăbdătoare să vândă produsul. Când eu și vânzătorul ne-am întâlnit, am fost surprins să văd un bărbat de vârstă mijlocie și am știut din prima clipă că este fan al jocurilor video”, a scris Wu pe Facebook.
Citește și: Un tată a avut nevoie de 13 ore și opt ecrane pentru a comanda un PS5 pentru fiul lui
Curios să afle mai multe detalii, Wu l-a întrebat de unde a cumpărat consola și care e motivul pentru care o vinde, în dorința de a evita vreo înșelătorie.
După un moment de liniște, bărbatul a spus că soția lui i-a cerut asta. Atunci, văzând amărăciunea din ochii lui, Wu a înțeles crudul adevăr, acela că soția nu a fost de acord cu achiziția bărbatului: „Se pare că femeile înțeleg diferența dintre o consolă video și un filtru de aer.”