Aşa cum am precizat la început, acţiunea începe cu debarcarea pe o insulă şi va desfăşura cu preponderenţă pe suprafaţa şi în interiorul acesteia. Dacă vi se pare că locaţia este limitată, menţionez doar că a fost loc şi pentru un nivel în care jucătorul îşi va pune în valoare strategiile de luptă cu tancuri. Tot în categoria elementelor de gameplay care elimină liniaritatea nivelelor menţionăm pilotarea unui aparat de zbor VTOL şi o plimbare prin nava extraterestră în condiţii de imponderabilitate.
AI-ul inamicilor este cel puţin la fel de bun ca în FarCry. Soldaţii se vor anunţa între ei, vor încerca să flancheze jucătorul şi vor folosi foarte eficient elementele de acoperire. S-au remarcat unele bug-uri în anumite momente, dar au fost prea puţine pentru a influenţa negativ jocul. Ceea ce a creat un oarecare discomfort vizual a fost facilitatea numită de producători LOD Managament, adică randarea obiectelor mici şi a unor texturi doar până la o anumită distanţă în raza vizuală. Această distanţă era dependentă de nivelul de complexitate grafică selectat, la setări medii unele pietricele apărând ceva mai rapid decât cipercile după ploaie.
Nu putem încheia fără să amintim ceva despre cerinţele de sistem necesare pentru rularea jocului Crysis. Va trebui să-i dezamăgesc pe mulţi dintre voi deoarece jocul rulează bine numai pe sistemele actuale. O serie de teste disponibile online sunt evidente în această privinţă.
Ne mai rămâne întrebarea din titlu: este Crysis un joc revoluţionar în domeniu său, sau este doar o evoluţie normală a genului, în directă legătură cu perfomanţele sistemelor actuale? Dacă dăm la o parte aura care i-a fost creată înainte de lansare, avem un joc excepţional din punct de vedere grafic, cu elemente originale de gameplay şi strategie, precum şi un sistem AI destul de bun. În plus, finalul deschis ne sugerează foarte puternic un viitor Crysis 2. Chiar dacă nu putem vorbi de o adevărată revoluţie, Crysis rămâne unul din cele mai bune jocuri de tip FPS ale anului acesta şi nu numai.
Crysis este fără îndoială unul din cele mai aşteptate titluri pentru PC ale acestui an. Publicitatea şi promovarea de care a avut parte a stârnit curiozitatea chiar şi a celor mai puţin pasionaţi de genul FPS. Informaţiile despre joc au început să apară acum un an şi jumătate, iar în timp au fost lansate imagini, trailere şi prezentări live în cadrul unor evenimente dedicate jocurilor.
Dezvoltat de Crytek şi publicat de Electronic Arts, jocul este plasat într-un viitor apropiat. Jucătorul face parte dintr-o echipă a forţelor speciale americane trimisă pe o insulă din Pacific să salveze un grup de oameni de ştiinţă. Aceştia studiau o serie de artefacte descoperite în urma unor săpături arheologice la baza muntelui din centrul insulei. În urma pierderii contactului cu oamenii de ştiinţă şi a unui zvon despre debarcarea unei forţe armate nord-coreene, echipa din care face parte Nomad, personajul controlat de jucător, este paraşutată în acel paradis tropical de unde fusese recepţionat de curând un semnal S.O.S..
Dacă această scurtă intrigă pare să fie reţeta pentru un shooter decent, iar jucătorului cu experinţă îi dă o senzaţie de deja-vu, ţin să precizez că am omis unul din elementele cheie ale jocului, dacă nu chiar cel mai important. Şi acesta este costumul lui Nomad. Denumit nanosuit, acesta este un exoskeleton cu o energie ce se poate regenera. Această energie poate fi focalizată spre una din cele patru funcţii ale costumului, ce pot fi schimbate instantaneu oricând în timpul jocului. În mod normal, costumul stă în modul Armor, oferind protecţie maximă împotriva focului inamic. Tot acest mod este responsabil şi pentru regenerarea rapidă a sănătăţii.