EA încearcă să cumpere Take-Two înainte de lansarea GTA IV

25.02.2008
EA încearcă să cumpere Take-Two înainte de lansarea GTA IV

Din multe puncte de vedere EA Games se poate asemăna cu Microsoft, gigantul monopolist din domeniul sistemelor de operare. Sigla EA poate fi văzută la începutul unui număr din ce în ce mai mare de jocuri. Se pare că licenţa GTA se află pe lista de achiziţii a celor de la EA de mai mult timp, iar cei de la Rockstar i-au mai refuzat o dată. De data aceasta, EA s-a îndreptat spre producătorul şi publisher-ul care deţine la ora actuală licenţa pentru Grand Theft Auto IV, Take-Two Interactive Software.

EA încearcă să cumpere Take Two înainte de lansarea GTA IV

Dintr-o scrisoare de la EA adresată celor de la Take-Two şi datată 19 februarie aflăm că oferta făcută este de 26 $ per acţiune, cu 64% mai mult decât valoarea actuală la bursă. În plus, suma totală care ar depăşi un miliard de dolari ar fi oferită în cash şi nu în acţiuni sau alte valori. Cei de la EA s-au ţinut de cuvânt şi, aşa cum au promis în scrisoare, au făcut-o publică la sfârşitul săptămânii trecute. De asemenea, oferta de 26 $ per acţiune vine în urma refuzului unei oferte iniţiale de 25 $. Interesul lui EA este de a realiza achiziţia înainte de începerea livrărilor jocului GTA IV pe 29 aprilie. Sper ca nu aţi uitat că jocul va apărea atunci doar pentru console, urmând ca versiunea pentru PC să fie lansată în 2009?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News