În 2004, Crytek lansa unul din motoarele grafice cele mai avansate la acea vreme, remarcabil prin posibilitatea de a randa terenul pe distanţe foarte mari. FarCry folosea CryENGINE şi a fost unul dintre primele jocuri care a impresionat cu adevărat prin peisajele sale, mai ales datorită faptului că acţiunea se desfăşura pe o insulă tropicală.
Anunţat în luna iulie de către Ubisoft, FarCry 2 este produs de studioul din Montreal. Jucătorul va intra în pielea unui mercenar care are ca misiune eliminarea unui traficant de arme numit Jackal care întreţine un conflict între două naţiuni din Africa. Ca şi în jocul original, modalităţile de îndeplinire a misiunilor sunt multiple, eliminând aproape total liniaritatea. Un alt element specific seriei este sistemul AI al inamicilor care, atât în FarCry, cât şi în Crysis, a fost unul din cele mai bune.
FarCry 2 este aşteptat în primăvara lui 2008 şi are la bază motorul de randare Dunia. Acesta include un sistem meteorologic complex, ciclu zi-noapte şi dezvoltarea vegetaţiei. Mai jos vă prezentăm un demo semnificativ în acest sens.