Fortnite, considerat cel mai popular joc la ora actuală, a primit o lovitură grea: titlul celor de la Epic Games a fost eliminat de pe AppStore și Google Play Store. Astfel, posesorilor de dispozitive bazate pe sistemul de operare iOS, precum sunt telefoanele iPhone sau tabletele iPad, le este imposibil acum să mai instaleze Fortnite, în timp ce singura soluție pentru deținătorii de terminale bazate pe Android este să descarce separat (sideload) apk-ul jocului.
Cum s-a ajuns însă în aceasta situație? Ei bine, cei de la Epic Games, prin vocea CEO-ului Tim Sweeney, au fost mereu împotriva conceptului de “ecosisteme închise”, gestionate de o singură companie, după bunul său plac.
De-a lungul anilor, Sweeney a arătat cu degetul înspre Steam, blamând cota parte pe care cei de la Valve o opreau în cazul fiecărei tranzacții realizate în cadrul acestei platforme: pentru fiecare achiziție de joc, DLC sau microtranzacție, Steam își oprește 30% din acea sumă. Iar aceasta este procedura standard pentru mai toate sistemele de distribuție digitală, indiferent de platforma hardware pe care sunt găzduite: Steam pe PC, AppStore pe iOS, Google Play Store pe Android, PlayStation Store pe PS4 etc.
Tocmai din această cauză Epic Games a decis să porneasca serviciul concurent Epic Games Store, oferind o alternativă companiilor partenere pentru a plăti o cotă din vânzări mult mai mică: 12% în cazul unui joc creat cu tehnologie proprie și numai 8% pentru titlurile realizate cu ajutorul Unreal Engine.
Foarte numultumiți de ceva vreme de regulile impuse de Apple și Google pentru distribuția și comercializarea de produse prin intermediul AppStore și Google Play Store, cei de la Epic Games au decis să implementeze o nouă opțiune de plată în Fortnite, menită să evite “taxarea suplimentară” practicată de cele două companii. Astfel, cel mai recent update pentru Fortnite introducea această nouă opțiune, de plată directă către Epic, la un preț mai scăzut decât în cazul celei tradiționale, realizate prin mijloacele Apple sau Google.
Evident, cei doi giganți s-au sesizat: mai întâi Apple, iar apoi Google, au luat decizia de a elimina Fortnite din AppStore și Google Play Store, demonstrând că regulile și politicile acestor platforme de distribuție primează în fața popularității acestui joc.
Premeditarea acestei mișcări din partea Epic Games nu mai poate fi pusă în discuție, imediat după deciziile celor două companii, Tim Sweeney & co. acționând în justiție atât Apple, cât și Google. Motivul acestor procese este simplu: Epic Games acuză Apple și Google de monopol atât în privința deciziei a ce aplicații pot și nu pot să apară pe AppStore și/sau Google Play Store, precum și în ceea ce privește impunerea unei taxe abuzive de 30% din încasări. Mai mult, cei de la Epic Games au realizat și un clip promoțional, inspirat dintr-o mai veche reclamă a celor de la Apple, pentru a protesta împotriva politicilor actuale ale companiei din Cupertino.
Această taxă și-a dobândit deja o notorietate în rândurile producătorilor de aplicații pentru iOS: mai multe companii mari, precum Netflix sau Spotify, au renunțat să mai ofere posibilitatea de a achiziționa abonamente prin intermediul aplicațiilor pentru iPhone sau iPad. În schimb, utilizatorii sunt îndemnați să facă aceste tranzacții direct din browser, tocmai pentru a evita procentajul de 30% din încasări care ar merge către Apple.
Rămâne de văzut care va fi soarta jocului Fortnite pe platformele iOS și Android. Până atunci însă, Fortnite rămâne gratuit și poate fi descărcat pe PC, Mac, PlayStation 4, Xbox One și Nintendo Switch.
Sursa foto: Tekdeeps.com