Gaming-ul, bun sau rău pentru copii? Cele mai recente studii

03.02.2010
Gaming-ul, bun sau rău pentru copii? Cele mai recente studii

Se joacă pe computer sau consolă şi au între 8 şi 18 ani?
Unul din zece dintre ei e dependent şi prezintă semne de
tulburare psihică
potrivit celui mai recent studiu
desfăşurat în SUA. Însă dacă dăm filmul înapoi – pe la începutul
acestui an – şi ne mutăm pe bătrânul nostru continent, aflăm că
UE îi vede frumoşi şi superinteligenţi pe copii pasionaţi
de videogaming, inclusiv violent.

Ştirea negativă

Luna aceasta, nişte cercetători de la National Institute on
Media and the Family şi Universitatea de Stat din Iowa (Statele
Unite) au folosit drept cobai pentru studiul lor 1.178 de
copii cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani
. Au descoperit
unul din zece este afectat negativ în privinţa
relaţiilor cu părinţii/prietenii şi a atenţiei acordate lecţiilor
la şcoală ori temelor pentru acasă.
Unii dintre ei
au simptome caracteristice dependenţilor de jocuri de
noroc:
îi mint pe cei din mediul familial, joacă ca să
uite de anumite probleme, n-au stare ori devin iritaţi când
încetează joaca, unii sunt tentaţi să fure pentru a-şi susţine
financiar hobby-ul. Dependenţii s-au jucat de două ori mai mult
decât gamerii ‘banali’, în medie 24 de ore pe săptămână.

Cercetătorii spun că la puştii avizi după videogaming au
identificat şase dintre cele 11 simptome ale „bolnavilor” după
jocurile de noroc aflate pe ‘lista problemelor cu capul’ ale
Asociaţiei Americane de Psihiatrie. În prezent comunitatea
medicală nu consideră dependenţa de jocuri video drept tulburare
psihică
, dar n-ar fi exlus dacă se mai adună două-trei
studii asemănătoare.

UE e pozitivă

Dintr-un raport al comitetului parlamentar UE pentru politici de
piaţă şi protecţie a consumatorului,‭ ‬publicat în februarie 2009,
reiese că‭ „‬jocurile video sunt bune pentru copii,‭ ‬le
sporeşte creativitatea şi spiritul de echipă, stimulează învăţarea
de lucruri noi şi gândirea strategică‭”‬
.‭ Specialiştii‬
n-au adunat dovezi clare care să sprijine măcar teoria că jocurile
violente ar avea efect negativ asupra copiilor. Se menţioneză şi‭
faptul că statistic, vârsta medie a gamerului european este de 33
de ani.

Veniturile totale din jocurile video pe Uniunea
Europeană au depăşit anul trecut‭ ‬7‭ ‬miliarde de euro,‭

‬potrivit raportului.‭ ‬Iar un studiu de piaţă din‭ ‬2007,‭ ‬arăta
că vânzările de jocuri video din Marea Britanie au depăşit în anul
respectiv celelalte produse de enternainment similare‭ (‬muzică,‭
‬filme‭)‬.

UE recunoaşte că nu toate jocurile sunt bune pentru copii‭ ‬-‭
‬la fel cum nici unele cărţi ori filme, adresate adulţilor,‭ ‬iar
unele dintre ele pot stimula comportamente violente în anumite
condiţii.
Deşi raportul nu include recomandări clare de legiferare europeană
privind jocurile periculoase,‭ ‬face totuşi apel la adoptarea unui
sistem de rating pentru jocuri,‭ ‬în funcţie de conţinut,‭ ‬de
către toate cele‭ ‬27‭ ‬de ţări membre. Sistemul de rating numit
PEGI (Pan European Game Information) există, fiind dezvoltat în‭
‬2003.

Gaming

Pro, din motive de experienţă familială

Decembrie 2008, Marea Britanie. Tom Watson, oficial de
rang înalt al parlamentului, afirmă că jocurile video sunt bune
pentru copii – fie şi cele violente,
constituindu-se
uneori în lecţii importante pentru aceştia. În plus consideră că e
mai bine ca cei mici să se joace pe computer sau consolă decât să
stea cu ochii în televizor, unde deseori se prezintă ştiri violente
sau programe fără sens. Watson spune că preferă mai degrabă
să-şi vadă copilul activ – jucâdu-se pe Wii-ul său decât pasiv –
uitându-se la TV.
„Majoritatea jocurilor sunt
educative.

Te ajută să-ţi pui creierul la treabă, să te concentrezi, să te
întreci – în urmă cu 500 de ani un asemenea mediu stimulativ ar fi
fost considerat artă”. Ca să-şi argumenteze părerile, oficialul
britanic oferă câteva exemple personale: fiul său de trei ani a
învăţat să numere graţie unui joc, iar un prieten al piticului, de
8 ani, a învăţat prin intermediul personajului său din Runescape
cum se face bronzul, combinând cupru cu staniu.

Pro, pe motiv de criză financiară

În contextul apariţiei crizei financiare, prin octombrie anul
trecut, un alt oficial britanic s-a apucat să apere industria de
jocuri video, într-un interviu pentru The Guardian. Este vorba
despre parlamentarul Don Foster care deşi nu prea a manevrat mausul
decât rareori în interes de gaming, este membru al comisiei ce se
ocupă cu analiza industriei de profil din Regatul Unit. „Nu prea mă
joc; nu fac parte din aceea generaţie. Dar datorită serviciului meu
am fost nevoit să studiez această industrie. Majoritatea colegilor
parlamentari sunt mereu dornici să critice jocurile noi, dar ei nu
cunosc detaliile acestei afaceri. Puţină lume în ţara asta
realizează importanţa ei pentru economia UK”.

Contra: oficial FCC dă vina pe jocuri

Back to USA. În decembrie 2008, Deborah Taylor Tate –
membru al Comisiei Americane de Comunicaţii (FCC) aruncă cu noroi
în industria de entertainment, cu accent pe Internet şi jocuri ca
World of Warcraft,
considerând că sunt periculoase pentru
studenţi şi unul dintre motivele principale pentru care aceştia
renunţă la studiile liceale. În creieraşul dânsei „odată cu
explozia de resurse educaţionale disponibile online, s-ar putea
crede că părinţii ar trebui să fie 100% satisfăcuţi de rolul
Internetului în modelarea copiilor. Dar, studiile arată opusul:
într-un sondaj de pe la finele lui 2006 59% dintre părinţii
intervievaţi cred că Internetul a avut are o influenţă poyitivă
asupra copiiilor, în scădere de la 67% în 2004. Poate v-ar
alarma să aflaţi că printre motivele principale pentru care
studenţii se lasă de liceu în SUA este dependenţa de gaming online,
cu jocuri precum World of Warcraft”.

Postal 2

Top jocuri violente

În martie 2009 PCAdvisor.co.uk publică un top 15 al celor mai
violente jocuri dintotdeauna. Din care lipseşte Postal
2
– pentru cunoscători. Cu tot cu review-uri, clasamentul
este disponibil aici. Nu am găsit un top consistent al
jocurilor moi, educative, pozitive, dar mă voi revanşa într-un alt
articol tematic.

  • 15. Night Trap
  • 14. Smash TV
  • 13. Doom
  • 12. Grand Theft Auto
  • 11. Manhunt
  • 10. Condemned 2: Bloodshot
  • 9. God of War series
  • 8. Soldier of Fortune
  • 7. Mortal Kombat
  • 6. Gears of War
  • 5. Fallout (series
  • 4. MadWorld
  • 3. Silent Hill
  • 2. Resident Evil
  • 1. Dead Space
Urmărește Go4IT.ro pe Google News