Jocuri cu avioane – simulatoare 3D şi jocuri flash cu avioane

22.11.2009
Jocuri cu avioane – simulatoare 3D şi jocuri flash cu avioane

Deşi poate nu recunoaştem totdeauna, mulţi dintre noi am
fost sau suntem pasionaţi de jocuri cu avioane
. Cu ani în
urmă am pilotat F-15 şi F-18 în seria de simulatoare Jane’s, apoi
F-22 Lightning 3 de la Novalogic. Puriştii s-au îndreptat spre
seria Flight Simulator de la Microsoft, care elimină rachetele şi
bombele, însă are o mecanică de joc foarte bine pusă la punct şi
permite pilotarea unor mastodonţi precum avioanele Boeing de
pasageri. În continuare ne vom uita la câteva jocuri cu avioane
pentru PC, dar şi unele jocuri flash, care se pot juca în
browser.

Cele mai cunoscute jocuri cu avioane pentru
PC

Flight Simulator X

Când vorbeşti despre simulatoare de zbor pentru PC, nu poţi să
începi cu altceva decât cu Flight Simulator. Seria creată de
Microsoft este cea mai apreciată de fanii jocurilor cu avioane 3D.
De la planoare, biplane din primul război mondial şi până la
modernele Cessna şi imensele Boeing 747, toate se găsesc aici
pentru cei care adoră zborul. Jocul a fost lansat în octombrie
2006, însă a fost urmat de câteva add-on-uri. Nu este indicat să
instalezi Fligh Simulator X dacă nu ai un joystick. Controlul cu
tastele este nepotrivit pentru un titlu care se vrea a fi foarte
realist.


Flight Simulator X - realism extrem şi multe avioane civile

IL-2 Sturmovik 1946

Denumit după cel mai produs avion militar din cel de-al doilea
război mondial şi din toate timpurile, jocul se axează pe luptele
de pe frontul de est. Deşi versiunea iniţială a fost lansată în
2001, el a primit de-a lungul timpului mai multe add-on-uri, 1946
fiind ultimul pentru PC. Anul acesta a fost lansat IL-2 Sturmovik:
Birds of Prey pentru consolele de ultimă generaţie. Pentru cei care
caută jocuri cu avioane de luptă, dar şi mult realism, acesta este
titlul potrivit.


IL-2 Sturmovik 1946 - jocul dedicat unui avion de vânătoare rusesc

Tom Clancy’s HAWX

Seria Ghost Recon a fost foarte apreciată de amatorii de
FPS-uri, însă Ubisoft s-a îndreptat şi spre unităţile care oferă
suport aerian forţelor speciale de la sol. Aşa a apărut HAWX, creat
chiar de studioul Ubisoft din România. Peste 50 de avioane de luptă
sunt puse la dispoziţia jucătorilor. Din păcate, jocul nu a fost
foarte bine primit de cei care caută realism extrem. HAWX este un
joc cu avioane pentru cei care nu au neapărat un joystick pe
birou.


Tom Clancy’s HAWX - avioane de vânătoare moderne în misiuni secrete

Blazing Angels 2: Secret Missions of WWII

Un alt joc realizat tot de studioul românesc al Ubisoft şi care
nu necesită neapărat un joystick este Blazing Angels 2. Aşa cum
sugerează şi titlul, el se axează pe luptele aeriene din cel de-al
doilea război mondial, însă prezintă şi o latură fantezistă a lor.
Plecând de la planuri ale unor avioane secrete, în joc au fost
create unităţi speciale, cu performanţe futuristice pentru epoca
lor. Jocul permite printre altele şi unele îmbunătăţiri aduse
armelor şi avionului, în funcţie de punctele de prestigiu
acumulate. Blazing Angels 2 arată impresionant chiar şi după doi
ani de la lansare.


Blazing Angels 2: Secret Missions of WWII - poate că germanii mai aveau o şansă dacă ar fi construit aşa ceva

Rise of Flight: The First Great Air War

Acest joc cu avioane din primul război mondial a fost creat
special pentru pasionaţii de simulatoare de zbor. Motorul fizic
este foarte bine pus la punct, iar dificultatea s-ar putea să-i
descurajeze pe mulţi. De la piste cu denivelări, până la motoare cu
turaţie instabilă şi muniţie foarte limitată, aceste probleme reale
pe atunci au fost integrate în jocul lansat în vara acestui an.
Grafica este impresionantă, iar avioanele au fost foarte bine
modelate. Rise of Flight: The First Great Air War îi va mulţumi pe
fanii biplanelor.

Air Conflicts

Jocul de faţă nu se laudă cu un realism extrem. Avioanele
modelate, din cel de-al doilea război mondial, arată bine, dar unii
spun că arată şi mai bine cu motoarele în flăcări şi o dâră de fum
în spatele lor. Dacă nu sunteţi un fan înrăit al simulatoarelor de
zbor, însă căutaţi un joc cu avioane distractiv şi relativ uşor de
parcurs, Air Conflicts este o alegere bună. Lansat în 2006, el ar
trebui să ruleze bine pe sistemele modeste de ultimă generaţie.
Demo-ul se poate descărca online de la această
adresă
.


Air Conflicts - acţiune simplă şi distractivă

Jocuri flash cu avioane

Nu vă puteţi aştepta ca jocurile flash cu avioane să arate la
fel de bine precum cele pentru PC. De asemenea, nu veţi avea parte
de aceleaşi elemente de realism şi prea puţine joculeţe vor avea o
grafică 3D sau pseudo-3D. Ele nu se controlează cu joystick-ul,
însă pot să omoare plictiseala la birou, pe un calculator care nu
rulează jocuri 3D. Mai jos găsiţi câteva jocuri cu avioane care pot
fi rulate în pagina web. Sugestiile voastre sunt binevenite în
casuţa de comentarii de mai jos.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News