Jumătate din veniturile din industria jocurilor video mobile vin de la 0,19% dintre utilizatori

23.03.2016
Jumătate din veniturile din industria jocurilor video mobile vin de la 0,19% dintre utilizatori
Marea majoritate a utilizatorilor de jocuri mobile nu generează venituri pentru dezvoltatorii acestora, potrivit unui raport al firmei de marketing Swrve. 
 
Conform analizei, jumătate (48%) din veniturile înregistrate de pe urma jocurilor video mobile vin de la 0,19% dintre utilizatorii acestora. Mai mult, conform datelor Swrve, 64% dintre jucători fac o singură achiziţie pe lună. 
 
 
Nu toate veştile sunt, însă, proaste. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, suma medie cheltuită într-o lună de un utilizator de jocuri mobile a crescut de la 3 dolari la 24,66 dolari. 
 
Citeşte şi: Cele mai importante platforme de gaming în 2016. PC-ul rămâne pe primul loc 
 
Dispozitivele mobile vor rămâne una dintre cele mai importante platforme pentru dezvoltatorii de jocuri în 2016. Un sondaj realizat de organizatorii Game Developers Conference arată care vor fi în acest an cele mai importante platforme pentru jocurile video, iar 44% dintre respondenţi au declarat că dezvoltă titluri pentru smartphone-uri şi tablete.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult