Medal of Honor, pe PC-uri şi console în octombrie

06.05.2010
Medal of Honor, pe PC-uri şi console în octombrie

Lucrurile par să fie foarte încinse pe piaţa de gaming la
finalul acestui an, mai ales când vorbim de FPS-uri. Cele
două mari serii,

Medal of Honor
şi Call of Duty vor
avea două titluri pe piaţă în toamnă, iar posesorii de console Xbox
360 se pregătesc pentru ultimul Halo.
În aceste condiţii,
Electronic Arts şi Activision se bat în date de lansare. Cei din
urmă au anunţat
Black Ops
pe 9 noiembrie, iar EA va lansa MoH la jumătatea
lunii octombrie. Pentru că sunt titluri concurente, iar preţurile,
cel puţin pentru versiunile de consolă, sunt semnificative, este
foarte posibil ca jucătorii să aleagă doar unul.


Medal of Honor - cu ATV-ul prin Afganistan

Pentru cei care n-au urmărit de la început stirile despre

noul Medal of Honor
, el va avea ca teatru de operaţiuni
Afganistanul. Acolo jucătorul va intra în pielea mai multor
personaje în campania single player. Cei de la EA au apelat
la experţi militari pentru a oferi cât mai mult realism
jocului.
Printre vehiculele ce vor putea fi conduse în
Medal of Honor se numără jeep-urile, ATV-urile şi elicopterele.
Păcat că mai avem cinci luni de aşteptat pentru el.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News