Electronic Arts ne pregăteşte o nouă versiune a celei mai longevive serii de simulatoare auto, Need for Speed. În luna octombrie jocul va fi prezentat oficial, urmând ca până la sfârşitul lui noiembrie să apară în toate magazinele. Din câte se vede, Pro Street seamană, cel puţin din punct de vedere grafic, cu precedentele versiuni: Carbon şi Most Wanted. Evident, vor exista şi elemente grafice noi, care se vor folosi de capacităţile plăcilor video de ultimă generaţie.
Rămâne de văzut dacă EA ne va oferi doar un nou „produs de marketing” sau dacă va modifica şi gameplay-ul, cam slăbuţ la ultimele versiuni. Până atunci vă lăsăm în compania ultimelor imagini din joc şi a trailer-elor oficiale.