Netflix organizează un concurs pentru un abonament gratuit pentru 83 de ani

17.07.2020
Netflix organizează un concurs pentru un abonament gratuit pentru 83 de ani

Netflix este un serviciu cu abonament lunar, care pentru unii poate părea prea scump pentru cantitatea și tipul de conținut oferit. Totuși, este greu de refuzat un abonament Netflix gratuit pe viață. Compania pune un astfel de abonament „la bătaie” în cadrul unei campanii de promovare a noului său film „The Old Guard”. Netflix a creat un joc online, care poate fi jucat direct în browser, câștigătorul urmând să primească un abonament valabil pentru 1.000 de luni.

Câștigătorul ar putea intra în posesia unui abonament gratuit pe viață la Netflix

Filmul The Old Guard este despre o echipă de luptători nemuritori, deci cumva faptul că poți câștiga un abonament Netflix gratuit, valabil pentru următorii 83 de ani este tematic. Ce trebuie să faci însă pentru a câștiga un abonament Netflix până în anul 2103? În primul rând, trebuie să aștepți până astăzi, 17 iulie la ora 18:00 a României. Acela va fi momentul în care jocul bazat pe filmul The Old Guard va începe pe site-ul dedicat.

Apoi, ai la dispoziție trei zile pentru a obține cel mai mare scor din lume. Netflix va ține evidența scorurilor tuturor utilizatorilor, iar cel care va fi pe locul întâi pe 19 iulie 2020, la finalul concursului, câștigă abonamentul Netflix gratuit pentru 83 de ani.

Jocul nu pare să fie unul extrem de complicat. Acesta este inspirat din titlurile arcade de la începutul anilor `90 de tip beat-em-up. Vei prelua controlul personajului Andromache of Scythia, cel jucat în producția Netflix de Charlize Theron, care este liderul echipei de luptători. La fel ca în film, personajul este nemuritor, dar de fiecare dată când un inamic te învinge, pierzi puțin timp pentru a reveni în joc. Astfel, cei care vor rămâne în viață cât mai mult timp vor avea mai multe șanse de a câștiga puncte în plus.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult