PlayStation la a 30-a aniversare: ediții limitate de console PS5, PS5 Pro și accesorii

23.09.2024
PlayStation la a 30-a aniversare: ediții limitate de console PS5, PS5 Pro și accesorii
Foto: Sony Interactive Entertainment

Cu ocazia aniversării de 30 de ani a brand-ului PlayStation, Sony Interactive Entertainment urmează să lanseze ediții limitate ale consolelor PlayStation 5 și PlayStation 5 Pro, alături de accesorii similare pentru aceste console.

Vom avea astfel parte de design-uri aniversare, în culorile specifice primei generații de console PlayStation, consolele PS5 și PS5 Pro urmând să fie incluse în bundle-uri limitate, cu accesorii personalizate și alte bonusuri, iar edițiile limitate ale accesoriilor disponibile și separat.

PlayStation 5 Pro Console – 30th Anniversary BundIe Ediție Limitată

Include ediția limitată a consolei PS5 Pro cu stocare SSD de 2TB, suport Wi-Fi 7 și ediții limitate ale accesoriilor de bază – controller DualSense wireless, controller DualSense Edge wireless, stație de încărcare pentru controllere DualSense, precum și o carcasă exterioară pentru unitatea optică UHD Blu-ray (unitatea optică se comercializează separat). De asemenea, acest bundle include și un stand vertical pentru consolă, precum și următoarele item-uri de colecție:

  • Cablu de încărcare cu mufă asemănătoare cu cea originală de la controllerele PS1 (dar cu conector USB-C)
  • Elastice pentru cabluri cu simbolurile PlayStation
  • Autocolant PlayStation
  • Poster PlayStation în ediție limitată (o variantă din 30 posibile)
  • agrafă de birou PlayStation
Foto: PS5 Pro 30th Anniversary Limited Edition Bundle

PlayStation 5 Digital Edition – 30th Anniversary Bundle Ediție Limitată

Include ediția limitată a consolei PS5 Digital Edition cu stocare SSD de 1TB și ediții limitate ale accesoriilor de bază – controller DualSense wireless și o carcasă exterioară pentru unitatea optică UHD Blu-ray (unitatea optică se comercializează separat). De asemenea, acest bundle include un stand vertical pentru consolă, precum și următoarele item-uri de colecție:

  • Cablu de încărcare cu mufă asemănătoare cu cea originală de la controllerele PS1 (dar cu conector USB-C)
  • Elastice pentru cabluri cu simbolurile PlayStation
  • Autocolant PlayStation
  • Poster PlayStation în ediție limitată (o variantă din 30 posibile)
  • agrafă de birou PlayStation
Foto: Foto: PS5 30th Anniversary Limited Edition Bundle
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult