După ce a programat o mega-conferinţă de presă pentru data de 20 februarie, Sony tocmai a dat publicităţii o serie de 3 filmuleţe în care detaliază evoluţia unora dintre cel mai de succes produse ale sale.
Confirmând aşteptările publicului, Sony pune în centrul atenţiei consola Play Station, ilustrând evoluţia sa de-a lungul unei istorii de 10 ani şi progresele aduse de fiecare nouă generaţie în privinţa experienţei de joc şi calitatea scenelor 3D generate. Aluzia este cât se poate de simplă: anul 2013 aduce un nou salt evolutiv, ce se va produce chiar săptămâna aceasta, în data de 20 februarie.
Din informaţiile încă neconfirmate prin canale oficiale, aflăm că noua consolă PlayStation 4 utiliează hardware AMD. Configuraţia pare să fie formată dintr-un APU AMD cu CPU octo-core şi GPU din seria AMD Radeon HD 7000, ajutat de 4 sau 8 GB memorie RAM.
Urmaşul consolei PS3 lansate în luna martie 2007 şi vândută până acum în mai mult de 70 milioane exemplare are la bază o arhitectură mult mai apropiată PC-urilor desktop decât predecesoarea sa. Noua consolă PS4 va putea rula jocuri DirectX 11 la un nivel de calitate mult superior generaţiei pe care o înlocuieşte, păstrând totodată compatibilitatea cu jocurile PS3 lansate până acum.
Dacă nu cumva cei de la Sony au decis să lanseze altceva, consola PlayStation 4 va intra sub lumina reflectoarelor peste doar două zile, dând startul unei noi ere a jocurilor 3D pentru consolă.