Unreal Tournament III
Pentru fanii genului FPS, seria Unreal Tournament nu mai are nevoie de introducere. Acest joc este bazat pe ultima versiune a motorului grafic Unreal Engine, unul din cele mai bune ale momentului şi care a fost implementat în multe alte titluri actuale. Trecând peste apectul grafic uimitor, dar în acelaşi timp scalabil pentru sisteme din zona mainstream, UT III păstrează intensitatea acţiunii din jocurile precedente, combinând-o cu moduri noi de joc.
Modul single player are în centru povestea unui grup de mercenari, iar când v-aţi plictisit de ea, puteţi să căutaţi servere oficiale sau să creaţi propriul server în reţea. În oricare din cazuri, Unreal Tournament III va demonstra că este un joc de referinţă pentru industria de gaming actuală.
Half-Life 2: Episode Two
Continuarea episodică a poveştii lui Gordon Freeman a fost foarte bine primită de fanii seriei Half-Life, unul din jocurile de referinţă ale genului FPS din ultimul deceniu. În acest episod, Gordon şi Alyx se îndreaptă spre o bază a Rezistenţei, numită White Forest, în încercarea de a transmite un mesaj important legat de forţele Combine. Comparativ cu celelalte jocuri ale seriei, acest episod se remarcă prin peisajele ample şi un număr mai mare de puzzle-uri. În ciuda unei durate de joc relativ scurte de 6 ore, Episode Two va satisface din plin fanii seriei.
Call of Duty 4: Modern Warfare
Este primul joc din seria CoD care nu mai este plasat în timpul celui de-al doilea război mondial. În schimb, Modern Warfare te pune în bocancii unui soldat din forţele marinei americane şi a unuia din trupele speciale britanice S.A.S. pentru a lupta în diverse locaţii de pe glob împotriva unuei grupări teroriste. Cele peste 70 de arme reale implementate şi grafica impresionantă vă vor ţine cu răsuflarea la gură pe parcursul a 5-6 ore de joc single player. Dacă mulţi au criticat acest timp scurt de joc pentru campanie, şi aceasta datorită calităţii gameplay-ului care merită, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre partea de multiplayer care primit laude din partea comunităţii.
Anul 2007 a fost prolific pentru industria jocurilor, numărul titlurilor de calitate fiind semnificativ. Vom încerca o trecere în revistă a celor mai importante jocuri din mai multe categorii, focalizându-ne atenţia asupra celor pentru PC. Vor fi menţionate şi unele titluri reprezentative pentru console, ţinând cont de numărul în creştere al utilizatorilor din acest segment în România.
FPS
Această categorie abundă de titluri de calitate, unele dintre ele fiind foarte aşteptate, iar altele aducând elemente cu totul noi în domeniu.
Crysis
Acest joc a fost prezentat şi pe site-ul Go4it.ro. Pe scurt, avem de-a face cu un FPS foarte pretenţios din punct de vedere al resurselor necesare, dar care va impresiona prin calitatea grafică şi realism. Jucătorul este pus în rolul unui soldat din trupele speciale americane ce este trimis pe o insulă din Pacific să investigheze dispariţia unei echipe de cercetători. Pe lângă inamici din armata nord-coreană, personajul principal va trebui să înfrunte şi o ameninţare extraterestră.
Plasarea acţiunii pe o insulă tropicală pune în valoare motorul CryENGINE 2 pe care este bazat jocul. Unul din elementele de gameplay cele mai importante este costumul special al jucătorului care îi amplifică forţele şi ii permite chiar să devină invizibil. Mai multe detalii şi imagini găsiţi în articolul „Crysis – Joc revoluţionar?”.
BioShock
BioShock este un joc impresionant în primul rând datorită universului pe care îl creează. Acţiunea se petrece în Rapture, un oraş subacvatic secret în care jucătorul ajunge datorită prabusirii avionului de pasageri în care se afla. Construit de un savant dezamăgit de scena politică internaţională de după cel de-al doilea război mondial, acest loc ascunde un secret major: plasmidele.
Plasmidele sunt modificări ale codului genetic uman rezultate în urma injectării cu o substanţă specială şi care oferă celui care le foloseşte puteri supranaturale precum aruncatul flăcărilor, posibilitea de a transmite şocuri electrice şi de a îngheţa inamicii. Un aspect esenţial al jocului este latura RPG, jucătorul putând să-şi dezvolte personajul, puterile speciale şi armele după cum doreşte. Cu o grafică bine pusă la punct, un gameplay aparte şi o poveste cu totul specială, BioShock îşi găseşte un loc binemeritat în topul anului 2007.
S.T.A.L.K.E.R.: Shadow of Chernobyl
Consecinţele exploziei nucleare de la Cernobâl asupra zonei din jurul centralei sunt subiectul acestui FPS cu influenţe specifice jocurilor de tip RPG. Personajul principal este un stalker, o călăuză prin zona contaminată cu radiaţie şi care a devenit teatru de război pentru cei veniţi să caute artefacte speciale.
Creat de un studio din Rusia, S.T.A.L.K.E.R. se remarcă prin reproducerea fidelă şi la scară naturală a zonei din jurul centralei nucleare. Un alt aspect aparte este numărul mare de finaluri diferite ale jocului, obţinerea unuia din cele şapte posibile fiind bazată pe acţiunile jucătorului.