Seria de computere portabile Nitro de la Acer a stat întotdeauna la graniţa dintre produse pentru productivitate şi produse pentru gaming. Acestea au adoptat un design „serios”, însă şi componente puternice, care să asigure rularea de jocuri video. Acer Nitro 5 Spin este un nou astfel de produs, care adaugă însă capabilităţi de gaming unui laptop convertibil, care poate fi folosit în mai multe feluri. Fiind un laptop nou, acesta este echipat cu un procesor din generaţia a 8-a de la Intel.
Nitro 5 Spin nu îşi ascunde capabilităţile de gaming. În ciuda faptului că display-ul său poate fi rabatat până pe spatele dispozitivului, oferind posibilitatea de a fi operat şi în modul „tabletă”, tastatura sa are butoanele WASD marcate cu roşu. De altfel, toate componentele laptop-ului beneficiază de accente de culoare roşie, de la marginile şlefuite ale carcasei, la iluminarea tastaturii, balamalele display-ului şi până la conturul trackpad-ului.
La interior se găsesc procesoare Intel Core i din generaţia a opta, fără să ştim exact care modele vor fi utilizate (cel mai probabil este vorba despre noua arhitectură Coffee Lake), un SSD PCIe (probabil pe format M.2) de până la 512 GB stocare, un display Full HD IPS de 15,6”, cip grafic GTX 1050 de la NVIDIA, sistem audio 2.1 şi un acumulator care ar trebui să ofere până la 10 ore de utilizare. Desigur, nu este clar în ce condiţii pot fi atinse aceste performanţe, în gaming cu siguranţă această valoare fiind mai scăzută.
Încă nu au fost prezentate configuraţiile în care Nitro 5 Spin va fi disponibil, însă preţurile vor porni de la 999 dolari americani în Statele Unite ale Americii şi 1.199 euro în Europa. Lansarea este aşteptată în luna octombrie.