Acer Predator Helios 300 (2019) review: un binevenit upgrade pentru un laptop de gaming mid-range

03.02.2020
Acer Predator Helios 300 (2019) review: un binevenit upgrade pentru un laptop de gaming mid-range

Originalul model Predator Helios 300 de la Acer a devenit în scurt timp după lansare cel mai bine vândut laptop de gaming, acesta oferind un balans foarte bun între specificaţii hardware de top şi un preţ accesibil. Spre finalul anului trecut, compania taiwaneză a adus pe piaţă noul Helios 300, un model care promite îmbunătăţiri la toate capitolele, iar din testele noastre, se pare că promisiunile au fost îndeplinite, acesta fiind unul dintre cele mai interesante laptop-uri de gaming din gama mid-range.

Predator Helios 300: un design îmbunătăţit, dimensiuni reduse şi hardware actualizat

Modelul Helios 300 din 2019 reprezintă o trecere de la o construcţie mai de buget, la una mult mai bine pusă la punct. Avem de a face cu o carcasă predominant din metal, doar rama din jurul ecranului şi capacul inferior fiind din plastic. În rest, capacul şi zona din jurul tastaturii, cât lateralele sunt realizate din aluminiu. Acest lucru asigură o rezistenţă mai bună în timp şi evită acel „scârţâit” al laptop-urilor mai ieftine. Logo-ul de pe capac este iluminat de această dată, iar tastatura este acum iluminată cu LED-uri RGB.

Din fericire, tastatura nu a fost foarte mult modificată. Acer oferă tastaturi destul de bune pe laptop-urile sale de gaming, cu butoane care oferă o cursă nici prea scurtă nici prea lungă, dar şi un numpad în partea din dreapta, pentru cei care vor şi puţină productivitate. De altfel, trackpad-ul este unul „modern”, fără butoane, cu o suprafaţă medie de utilizare.

La capitolul conectivitate, avem parte de trei USB-uri Type-A la viteză USB 3, un USB Type-C, un HDMI şi extra un mini-DisplayPort pentru conectarea de display-uri externe cu refresh rate mare. De alfel, nici laptop-ul nu duce lipsa unui display de calitate. Avem de a face cu un ecran 1080p la 144 Hz cu panou IPS, foarte bine calibrat, care afişează foarte bine culoarea neagră şi are iluminare uniformă pe toată suprafaţa. Probabil că nu va fi potrivit pentru editări video sau foto profesionale, însă îşi face treaba foarte bine pentru majoritatea situaţiilor. Desigur, este un monitor cu culori pe 8 biţi, deci cei care lucrează în software în care culorile sunt importante, probabil că ar trebui să se orienteze către un model din gama profesională.

Specificaţii

Am avut la îndemână un model cu o configuraţie aproape de top pentru testare. Este vorba despre Helios 300 cu procesor Intel Core i7-8750H, 32 GB memorie RAM şi un cip grafic RTX 2060. Toate acestea sunt integrate într-un corp destul de subţire pentru un computer mid-range, care însă nu este tocmai uşor. Acesta este tipul de computer pe care să îl iei după tine doar atunci când este neapărat necesar, însă compensează prin performanţă foarte bună în toate cazurile de utilizare.

  • Model: Acer Predator Helios 300 PH-315-52-73ZX
  • Ecran: 15,6”, 1080p (1.920 x 1.080 pixeli), 144 Hz, IPS
  • CPU: Intel Core i7-8750H @ 2,2 GHz (boost până la 4,1 GHz, 6C/12T)
  • GPU: Intel UHD Graphics 630 + NVIDIA GeForce RTX 2060 6 GB GDDR6
  • RAM: 32 GB DDR4-2666
  • SSD: 2 x 512 GB, M.2 NVMe Raid0
  • HDD: WD 2 TB @ 5.400 RPM
  • Sunet: stereo, wavesNX 3D Sound
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 5, 3 x USB 3.1 Gen2 Type-A, 1 x USB Type-C, 1 x HDMI 2.0, 1 x mini-DP, 1 x Ethernet, 1 x jack 3,5 mm combo
  • Alte dotări: tastatură iluminată (RGB)
  • Alimentare: 180 W
  • Greutate: 2,5 kg
  • Acumulator: 4 celule (3.720 mAh)
  • Sistem de operare: Windows 10 Home

Având în vede această configuraţie, era de aşteptat ca Helios să fie foarte performant în jocuri. Titlurile AAA i-au dat puţine bătăi de cap pe cele mai înalte setări, însă jocurile online precum For Honor, Rainbow Six: Siege şi The Division 2 au rulat foarte bine. De altfel, monitorul de 144 Hz este realizat pentru a fi folosit în jocuri online competitive,

Gaming

3DMark

Benchmarks

  • Cinebench R201.946
  • PCMark 8 Creative5.172
  • CrystalDiskMark Seq Q32T1 (SSD) Read: 3.543 MB/s / Write: 3.236 MB/s
  • CrystalDiskMark 4KiB8T8 (SSD) Read: 2.094 MB/s / Write: 2.643 MB/s

Predator Helios 300: câteva mici neajunsuri

Desigur, nu totul este atât de bun pe cât ne aşteptam. Niciun produs nu este perfect, iar în cazul lui Predator Helios 300 de la Acer ne putem plânge de numai câteva aspecte. De exemplu, card reader-ul, pe care modelul Helios 300 original îl integra, a dispărut. Acest lucru îl „descalifică” pentru a putea fi recomandat pentru cei care folosesc zi de zi camere foto sau video, întrucât transferul de fişiere de pe card necesită şi un card reader extern, ceva ce mulţi nu doresc să care în bagaj.

Apoi ar fi faptul că pe curba de răcire standard, laptop-ul se încălzeşte foarte tare în zona de deasupra tastaturii. Acest lucru poate fi rezolvat folosind aplicaţia PredatorSense şi setarea vitezei ventilatoarelor la o turaţie mai mare, însă mulţi utilizatori nu vor face asta, întrucât creşte nivelul zgomotului în utilizare. Măcar atunci când este solicitat pe setarea „Auto”, nivelul de zgomot este destul de scăzut.

Probabil că review-urile noastre încep să sune ca o moară stricată, însă nici acest laptop nu oferă prea multă autonomie pe baterie. Cele mai optimiste secenarii de utilizare, pe profilul economic şi cu luminozitatea ecranului scăzută ar oferi cam 3-4 ore în aplicaţii foarte puţin solicitante şi realist vreo 2-3 ore în utilizare mixtă (redare video şi muzica, browsing şi editare de texte). Nu vei sta departe de o priză pentru prea mult timp cu un astfel de model.

Nu în ultimul rând, accesul la componentele interne nu este rapid. Este necesară demontarea întregului capac din partea inferioară pentru a adăuga RAM sau unităţi de stocare. Din fericire, ai acces la două slot-uri SO-DIMM, un port SATA şi două port-uri M.2 NVMe. Modelul testat avea deja toate aceste port-uri „ocupate”.

Concluzii

Pentru un upgrade atât de mare la nivel de design, noul Helios 300 pare deja că „joacă în altă ligă” decât predecesorul său. Desigur, nu toate schimbările sunt pozitive, întrucât pierderea cititorului de carduri este important pentru mulţi dintre utilizatori. Totuşi, faţă de modelul original, Helios 300 „2019” este mult mai bine construit, mai compact şi semnificativ mai puternic, datorită componente de generaţie mai nouă. Pentru cei care caută un laptop de gaming solid cu un preţ sub 10.000 de lei, acest model ar putea fi o soluţie demnă de luat în calcul.

Galerie foto

 

Părţi pozitive

Design atrăgător şi construcţie solidă
Ecran la 144 Hz cu o bună calibrare a culorilor
Performanţă bună
Multe port-uri de conectivitate

Părţi negative

Nu are card reader
Setarea implicită de turaţie a ventilatoarelor permite sistemului să se încălzească foarte taere
Autonomie scăzută pe baterie

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult