Acer Swift 3 (SF315-51) review: Ryzen pentru birou

19.04.2018
Acer Swift 3 (SF315-51) review: Ryzen pentru birou
Construcţie, design şi specificaţii

Anul 2017 a marcat momentul în care AMD s-a întors pe piaţa de procesoare, lansând arhitectura Zen, cea pe care este construită întreaga sa gamă de cipuri, de la cele orientate către publicul larg din gama Ryzen, la cele pentru entuziaşti din gama Threadripper şi până la gama Epyc, dedicată serverelor. În timp ce Ryzen a atras câteva priviri pe computere de tip desktop, ne întrebam cum va performa într-un format mobil, iar primul model de laptop echipat cu procesor Ryzen pe care punem mâna este Acer Swift 3, un laptop de birou, care ascunde sub carcasă mai multe surprize decât credeam iniţial.

Construcţie şi design

Gama de produse Swift face parte din oferta superioară din portofoliul companiei Acer, deci la capitolul construcţie putem puncta câteva îmbunătăţiri importante faţă de alte modele precum cele din familiile Aspire, Nitro sau Predator. Întreaga carcasă a lui Swift 3 este realizată din aluminiu, plăcut atingerii şi frumos finisat, cu un model de aluminiu şlefuit pe capacul de sus şi în jurul tastaturii, fiind de jur împrejur în culoare gri. Marginile exterioare ale laptop-ului sunt teşite şi strălucitoare, adăugând un efect de contur plăcut privirii, însă în utilizare lungă, acestea pot să provoace disconfort în utilizare.

Materialele de calitate sunt păstrate şi în construcţia display-ului, acesta fiind protejat de un panou de sticlă Gorilla Glass. În general, când vedem sticlă pe un laptop ne aşteptăm ca acesta să vină echipat şi cu un ecran tactil, însă şi în cazul lui Swift 3 de la Acer. Fiind un laptop pentru productivitate însă, am fi preferat ca ecranul să fie protejat de un material mat, care să nu reflecte lumina din jur, chiar dacă acest lucru ar fi dus la un ecran mai puţin luminos.

Tastatura de pe Swift 3 este cea standard pentru majoritatea modelelor Acer, oferind un format puţin înghesuit în partea din dreapta, cu un numpad-ul compactat, care însă păstrează majoritatea tastelor normale, lucru care asigură o experienţă de utilizare plăcută în special pentru cei care folosesc multe scurtături din taste sau care folosesc mult numpad-ul. Trackpad-ul este de asemenea standard pentru laptop-urile Acer din ultimii ani, oferind o suprafată de lucru de dimensiuni medii, cu buton activ pe întreaga suprafaţă. Ciudat este însă faptul că senzorul de amprentă a fost mutat de pe colţul trackpad-ului în partea stângă, într-o manieră care aminteşte de vechile cititoare pentru amprentă, de dinaintea celor capacitive.

Swift 3 este un laptop construit bine şi cu bun simţ se pare, cu un mare dezavantaj, însă. Acest computer nu este upgradabil odată cea a fost cumpărat. Memoria RAM este integrată pe placa de bază şi nu există o uşiţă prin care să poţi accesa uşor nici unităţile de stocare, fiind necesară dezmembrarea sa completă pentru a pune un nou SSD sau HDD.

Specificaţii

  • Nume: Acer Swift 3 (SF315-51-N17P4)
  • Ecran: 15.6”, IPS, Full HD, glossy
  • CPU: Ryzen 7-2700U (4-core/8-threads, 2,20-3.80 GHz, 4 MB cache)
  • GPU: AMD RX Vega 10 (integrat) + RX 540 2GB (dedicat)
  • RAM: 8 GB DDR4
  • SSD: Intel 256 GB
  • HDD: Toshiba 1 TB
  • Sunet: stereo
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 4.0, 1x USB 2.0, 2x USB 3.0, 1x USB 3.1 Type-C, HDMI, card reader, 3.5 mm jack (combo)
  • Alte dotări: tastatura cu iluminare (alb)
  • Acumulator:  4 celule
  • Greutate: 2,2 kg
  • Sistem de operare: Windows 10 Pro (64 bit)

 

Părţi pozitive

Construcţie din materiale de calitate
Performant pentru un computer de birou
Multe port-uri de conectivitate
Interesant pentru cei care vor să încerce şi oferta AMD pe un laptop

Părţi negative

Autonomie scăzută
Am fi preferat un display mat
Memoria RAM nu se poate upgrada

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult