Când te gândeşti la Asus ca la un producător de portabile, s-ar
putea să fie greu să-l pui pe lângă Lenovo, HP sau Dell atunci când
vine vorba de laptopuri business. Nu prea te poţi imagina scoţând
din geantă un laptop cu carcasa lucioasă la o masă rotundă, alături
de manageri şi alţi deţinători de ranguri înalte în companii de
renume. În plus, când o companie serioasă vrea să achiziţioneze
pentru angajaţi staţii de lucru, preţul redus şi performanţele
multimedia oferite nu fac parte din lista de priorităţi. În aceste
condiţii, Asus B53F vrea
să-şi facă o intrare triumfală pe piaţa SMB (small business) şi se
pare că are toate ingredientele pentru a câştiga încrederea
potenţialilor clienţi la costum.
Construcţie – când se epuizează stocul de plastic
lucios
Poate suntem puţin răutăcioşi, însă Asus B53F este unul dintre
puţinele laptopuri ale producătorului taiwanez care nu are niciun
element al carcasei construit din plastic lucios. Nu punem la
socoteala patru butoane din jurul tastaturii, inclusiv cel de
pornire. Per ansamblu, portabilul are un aspect bine
închegat şi sobru, metalul fiind la el acasă. Greutatea de
aproape 3 kg nu se explică doar prin carcasa din aluminui şlefuit.
În interior avem un schelet metalic menit să ofere un plus de
rezistenţă întregului ansamblu, un element de construcţie care nu
se întâlneşte de obicei la portabilele obişnuite.
Producătorul susţine că Asus B53F a fost testat mult mai
dur decât alte portabile din oferta sa. El ar trebui să
fie mai rezistent la cădere, să aibă balamaua ecranului mai bună şi
carcasa mai rigidă. Harddisk-ul dispune de un sistem mai bun de
protecţie la şocuri, iar tastatura poate supravieţui unei inundaţii
cu 120 cc de lichid. Designul nu este o prioritate pentru B53F, iar
producătorul taiwanez a folosit linii simple şi colţuri prea puţin
rotunjite. Facilităţile specifice unui laptop business, vizibile în
cazul de faţă sunt cititorul de amprente de pe restpad, slotul
pentru SmartCard şi conectorul pentru docking station de lângă
baterie.
Tastatura lui Asus B53F pare nouă, însă dispunerea butoanelor a
mai fost folosită la alte modele. Tastele sunt mari şi plăcute la
atingere, dar tot nu ne-am putut înţelege bine cu cele
direcţionale. Integrarea lor între celelalte butoane le face greu
de găsit fără un contact vizual. La o apăsare mai fermă, tastatura
se lasă puţin în carcarcasă în zona centrală. Touchpad-ul este
integrat în restpad şi l-am folosit cu plăcere în lipsa unui mouse.
Butoanele sunt separate şi uşor de apăsat, o raritate printre
laptopurile Asus actuale. Restpad-ul se încălzeşte uşor în partea
dreaptă atunci când laptopul lucrează la capacitate maximă,
sistemul de răcire fiind doar puţin zgomotos. Rama
ecranului este destul de lată şi comparând dimensiunile lui Asus
B53F cu cele ale unui laptop cu
ecranul de 16.4″ am fost surprinşi să descoperim că ele diferă
cu doar 2-3 mm.
Specificaţii
Configuraţie
Performanţa este una din priorităţi la un laptop business, însă
B53F nu se doreşte a fi o staţie de lucru de top. Aşa cum spuneam
la început, Asus se îndreptă spre segmentul small business şi aici
nu este necesar un Core i7 şi o Nvidia Quadro sau un ATI FirePro.
În aceste condiţii, procesorul Core i5 cu placa video
integrată de la Intel se dovedesc destul de performante pentru
munca de birou. Pentru cei interesaţi, există şi o
versiune B53J dotată cu ATI Mobility Radeon HD 5470. Ea oferă
tehnologia ATI Eyefinity care permite conectarea a două monitoare
la laptop şi afişarea simultană pe trei monitoare.
Pledoarie pentru ecran
Pentru mulţi utilizatori ai portabilelor business, trecerea la
formatul 16:9 în cazul ecranelor a fost un adevărat dezastru.
Suprafaţa mare de afişare este una din priorităţi,
producătorii mergând până acolo încât să ofere o rezoluţie de
1920×1200 pe un ecran de 15.4″. Îţi trebuiau ochi de
vultur ca s-o foloseşti zilnic, însă anumite persoane chiar aveau
nevoie de aşa ceva. Asus continuă să mizeze pe cartea ecranului cel
mai ieftin, cu rezoluţie de 1366×768, chiar şi la portabilele
destinate segmentului business. Indiferent cum este pusă problema,
768 de pixeli pe verticală este prea puţin. Ne întoarcem la
vremurile când portabilele aveau rezoluţia de 1024×768, deşi ele
sunt de mult apuse.
Ştiu că este mult mai rentabil să produci panouri cu
aspect 16:9 decât unele cu aspect 4:3 sau chiar şi 16:10, însă ele
nu sunt potrivite pentru orice portabil de pe piaţă.
Suportul multimedia şi posibilitatea de-a vedea filme fără benzi
negre sus şi jos nu fac parte din lista facilităţilor pe care
trebuie să le ofere un laptop SMB. Cât despre cele două pagini de
text pe care să le poată afişa în paralel ecranul, rezoluţia
verticală poate face imposibilă distingerea textului.
Potenţialii clienţi trebuie să aibă măcar posibilitatea
de-a alege o altă rezoluţie pentru Asus B53F.
Din perspectiva calităţii imaginii, nu prea am găsit motive de
laudă pentru ecranul acestui laptop. Unghiurile de vizibilitate
sunt înguste, în mod special cel vertical. O uşoară schimbare a
poziţiei în scaun poate necesita ajustarea înclinării ecranului.
Culorile sunt relativ bine reproduse, iar iluminarea cu LED este
destul de uniformă. Am apreciat totuşi faptul că a fost folosit un
filtru extern anti-glare sau mat. Mă îndoiesc că o companie
serioasă ar fi achiziţionat portabile în ale căror ecrane angajaţii
să-şi poată aranja frizura.
Autonomie şi tipuri de baterii
Atunci când au anunţat noua serie de portabile business,
cei de la Asus au subliniat faptul că ele vor veni cu baterii
Boston Power Sonata. Acestea au marele avantaj că se pot
încărca până la 80% în 30 de minute şi îşi păstrează 80% din
capacitate după trei ani de utilizare. Am inspectat bateria lui
B53F imediat ce ne-a sosit în redacţie şi am fost dezamăgiţi să
observăm că este una obişnuită. Am aflat ulterior că modelele
dotate cu bateriile minune vor veni mai târziu. Aceasta nu este o
veste foarte rea, însă faptul că ele vor avea doar trei celule nu
este cu siguranţă o veste bună. Se pare că pe segmentul SMB
garanţia bateriei este mai importantă decât autonomia.
În cazul de faţă, bateria standard a lui Asus B53F a s-a
consumat în trei ore şi cinci minute la testul office. În
acest interval de timp profilul de lucru folosit a fost Power4Gear
Quiet Office, iar luminozitatea ecranului a fost setată la 45%. În
timpul testului am navigat pe Internet folosind placa de reţea
wireless, am editat documente şi am ascultat muzică folosind o
pereche de căşti. Deşi nu este un test important pentru un laptop
SMB, am dorit să vedem în cât timp este consumată bateria rulând un
film 720p. Cu luminozitatea ecranului la 65%, folosind profilul
Power4Gear Entertainment şi o pereche de căşit, autonomia a fost de
două ore şi 45 de minute.
Securitate
Pentru protecţia datelor din calculator şi împiedicarea
accesului autorizat, Asus B53F este dotat cu Trusted
Platform Module 1.2. Acest modul fizic permite printre altele
criptarea informaţiilor de pe harddisk. Cititorul de amprente este
un alt element de securitate oferit de B53F care poate fi folosit
pentru accesarea user-ului în sistemul de operare. Nu în ultimul
rând, sistemul SmartCard permite folosirea unui card personalizat
care să ofere accesul la laptop sau să-l blocheze în lipsa
cardului.
Producătorul a integrat în meniurile din Explorer şi o opţiune
de Secure Delete. Probabil că aceasta rescrie fizic spaţiul de pe
harddisk ocupat de fişierele şterse pentru ca ele să nu poată fi
recuperate ulterior. Pentru anumite ţări, precum Statele Unite sau
Marea Britanie, este disponibilă şi aplicaţia LoJack. Ea poate fi
folosită pentru localizarea unui laptop furat. De asemenea, Intel
Anti-Theft Technology ar putea bloca accesul neautorizat la
sistemul de operare în caz de furt.
Concluzie
La final, rămâne întrebarea dacă Asus B53F este un
laptop potrivit pentru segmentul business. Răspunsul este da, în
ciuda unor mici probleme menţionate mai sus. Configuraţia
de ultimă generaţie, construcţia solidă şi tot ansamblul de sisteme
securizare şi protecţie a datelor îl recomandă cel puţin pentru
subsegmentul small business. Este adevărat că mulţi utilizatori pot
fi mulţumiţi cu un laptop obişnuit şi cîteva sisteme de protecţie
software, dar când un concurent îţi fură secrete profesionale şi
informaţii foarte sensibile din companie, s-ar putea ca nivelul de
securitate oferit de B53F să nu fie nici el de-ajuns. Cele
două modele Asus B53 vor intra în curând pe piaţa românească la un
preţ ce variază între 4.500 şi 5.000 de lei în funcţie de
configuraţie.
Plusuri şi minusuri:
[+]
configuraţie de ultimă generaţie
[+]
multe sisteme de securitate şi protecţie a datelor
[+]
construcţie solidă
[-]
rezoluţia ecranului este prea mică pentru segmentul vizat