Tableta cu ecran de 7 inch, Asus Eee Pad MeMO 171, a fost prezentată la CES alături de modelul mai avansat MeMo 370T, zvonit a fi precursorul primei tablete Google Nexus.
Între timp, Google a tăiat din bugetul alocat tabletei Nexus, iar specificaţiile şi data de lansare au fost puse din nou sub semnul întrebării. Până la clarificarea situaţiei, cei de la Netbooknews au reuşit să testeze versiunea entry-level Eee Pad MeMO 171, achiziţionată din Taiwan la un preţ de 585 dolari, mult peste suma de 250 dolari anunţată iniţial.
Tableta este echipată cu un ecran de 7 inch, bazat pe o matrice Super IPS+ cu rezoluţie 1280×800 pixeli. Configuraţia include un procesor Qualcomm 8260 (dual-core la 1.2 GHz), 1 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare şi două camere foto – cu rezoluţie de 5MP şi 1.3 MP. Opţiunile pentru conectivitate includ suport Wi-Fi N şi Bluetooth 3.0, respectiv 3G.
Acumulatorul Li-polymer cu o capacitate de 4400 mAh este dimensionat pentru o autonomie de 10 ore, sau 8.5 ore timp de redare video.
Tableta cu greutate de 400 grame vine la pachet şi cu un stylus, respectiv un accesoriu Bluetooth numit MeMic. Acesta ia forma unui player MP3 şi poate fi utilizat pentru a asculta muzică direct din librăria media stocată pe tabletă. Alternativ, MeMic poate lua rolul unei telecomenzi atunci când vizionăm filme, sau telefon compatibil cu aplicaţii de tip VoIP.
Deşi este recomandată ca fiind compatibilă cu sistemul Android 4.0, tableta Eee Pad MeMO 171 este livrată momentan doar cu versiunea Android 3.2 Honeycomb.
Cât despre performanţe, MeMO 171 a obţinut în benchmark-ul AnTuTu un scor de 4377 puncte, ce o poziţionează imediat sub nivelul tabletei Amazon Kindle Fire şi considerabil mai jos decât modele smartphone din generaţia actuală, cum ar fi Samsung Galaxy Nexus şi Galaxy Note.
Printre aplicaţiile rulate se mai numără benchmark-ul Quadrant (1800 puncte) şi NenaMark2, unde MeMo 171 a obţinut 24 cadre pe secundă în testul de randare video bazat pe tehnologiile OpenGL-ES 2.0.