Pentru a alunga monotonia de pe piaţa netbook-urilor,
Asus lansează noul Eee PC 1001PX cu o carcasă care aduce a
fibră de carbon. Configuraţia ultra-portabilului de 10.1″
este foarte similară cu cea a tablet
PC-ului T101MT pe care l-am testat de curând. Procesorul Intel
Atom N450 este ajutat de 1 GB de memorie RAM şi integrează placa
video GMA 3150. HDD-ul are o capacitate de 160 GB pentru versiunea
dotată cu Windows XP şi de 250 GB dacă preferaţi Windows 7 Home
Premium. De asemenea, bateria diferă de la o versiune la alta,
prima fiind dotată cu un acumulator cu trei celule şi a doua cu
unul de şase celule. Eee PC-ul „de carbon” cântăreşte 1,27
kg şi pare să fie dotat cu o tastatură chiclet.
Şi acum vă vom spune cum ne-am dat seama că laptop-ul de
la Asus nu are nici măcar un gram de fibră de carbon pe
el. Modelul a apărut prin magazinele din Italia şi
cele două versiuni costă 241 € şi respectiv 300 €.
În acest preţ nu cred că putea include nici măcar tasta Enter din
fibră de carbon. Am avut la test un
netbook cu carcasă integrală din fibră de carbon şi preţul lui
este de aproximativ 6.400 de lei. Plasticul
cu aspect similar ar putea să fie în cel mai bun caz estetic,
însă nu va păcăli pe nimeni. Nu mai vorbim de greutate. Ea ar fi
trebuit să fie mult mai redusă dacă era folosit materialul preferat
pentru caroseriile maşinilor sport scumpe. Asus Eee PC
1001PX ar trebui să ajungă şi pe piaţa noastră în curând, la
preţuri similare cu cele din Italia.