Dacă ar fi să ne uităm la carcasă şi componente, Asus G51J 3D
este aproape identic cu
fratele mai mare G60, pe care am avut posibilitatea să-l
testăm. Diferenţa, mare am spune noi, este dată de ecranul
de 15.6″. El are frecvenţa de 120 Hz, fiind astfel compatibil cu
tehnologia
3D Vision de la Nvidia. De fapt, în pachetul în care
este livrat sunt incluse trasmiţătorul şi ochelarii cu lentile
obturate, alături de un mouse special pentru jocuri. Din imagine se
pare că este un Razer Cooperhead. Pentru rularea jocurilor, Asus
G51J 3D se bazează pe placa video GeForce GTX 260M şi pe un
procesor Intel Core i7, însă nu este modelul 820QM de pe G60, ci
720QM. În orice caz, acest quad core se ridică peste modelele Core
2 Duo din generaţia anterioară.
Printre alte diferenţe vizibile între cele două modele Asus se
numără tastatura iluminată şi zonele laterale de pe capacul
carcasei care sunte de asemenea iluminate. Rezoluţia de
1366×768 a ecranului a fost păstrată, iar profilurile de sistem
Power4Gear permit supratactarea procesorului de
1,6 GHz la 2,8 GHz în modul Extreme Turbo. Deşi poate fi
comandat cu o baterie de 9 celule şi 7200 mAh, autonomia la rularea
jocurilor nu va depăşi cu mult o oră. Carcasa lui G51J are aceleaşi
dimensiuni cu cea a lui G60, aşa că este loc şi aici pentru două
harddisk-uri. Pentru acest sistem care cere să ruleze
jocuri cu suport 3D Vision, Asus cere 1.700 $. Preţul este
decent dacă ne gândim că în schimbul lui poate fi achiziţionat un
MacBook Pro cu placă video on-board.