ASUS oferă garanţie la notebook-uri pentru distrugeri accidentale

18.09.2007
ASUS oferă garanţie la notebook-uri pentru distrugeri accidentale

De câte ori ţi s-a întâmplat să verşi cafeaua pe tastatura PC-ului? Acum închipuie-ţi că este tastatura notebook-ului. Cu siguranţă te va costa o avere. Nu şi dacă ai un notebook ASUS.

Producătorul taiwanez oferă acum pentru notebook-urile sale garanţie în caz de distrugeri accidentale. Deocamdată programul, ASUS Accidental Damage Warranty, durează un an, este gratuit şi oferit pentru modelele cumpărate în SUA. Este de aşteptat ca acest tip de garanţie să fie extinsă şi în alte ţări.

Ca să te califici pentru ASUS Accidental Damage Warranty trebuie să ai un notebook cumpărat din SUA mai târziu de 10 septembrie, de la retaileri autorizaţi şi să fie în lista suportată de ASUS, pe care o poţi consulta aici.

Iniţiativa este demn de lăudat şi sper că va fi urmată şi de alţi producători şi tipuri de produse.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News