Am folosit ROG Strix pentru aproximativ două săptămâni pe post de staţie de lucru. Pe lângă jocuri video, am petrecut o mare parte din timp folosind computerul pentru scris şi navigare web, lucru care descrie comportamentul multor utilizatori de PC-uri. Există multe părţi pozitive, dar şi câteva negative legate de acest model.
În ciuda faptului că avem de a face cu un model de dimensiuni medii din gama ROG, acesta tot nu poate fi considerat un laptop pe care să îl cari zi de zi la birou. Display-ul de 17” condiţionează utilizarea unui ghiozdan de dimensiuni mari (personal am folosit ghiozdanul Nomad, tot de la ASUS). De asemenea, laptopul nu este tocmai uşor, cântărind undeva aproape de 3 kilograme, atunci când este pus la socoteală şi încărcătorul. Şi că tot am amintit de display, merită menţionat faptul că panoul 4K al acestuia este excelent, afişând culori naturale şi oferind o definiţie foarte bună elementelor de pe ecran, acesta fiind foarte plăcut în jocuri video, unde nu am întâlnit probleme cu calitatea imaginii, nici la rezoluţia mai scăzută Full HD.
Din păcate, aplicaţiile pentru Windows nu sunt încă pregătite pentru rezoluţia nativă a acestui display. Multe aplicaţii pentru Windows sunt prea mici pe ecranul de 17” pentru a fi folosite confortabil, chiar şi cu opţiunile de scalare activate. Nu în ultimul rând, utilizarea rezoluţiei 4K în jocuri iese din discuţie, întrucât cipul grafic integrat în acest model nu este destul de performant pentru a oferi o experienţă de joc acceptabilă.
Tastatura s-a dovedit a fi puţin diferită faţă de cea de pe modelele anterior testate din gama ROG. Deşi la prima vedere arată aproape identic (culoarea portocalie de pe tastele WASD fiind singura diferenţă notabilă din punct de vedere vizual), se pare că ASUS a ales să utilizeze alt model de switch-uri din cauciuc. Anumite taste, în special cele de pe margini precum CTRL, ALT sau SHIFT, nu au preluat comanda decât la o apăsare mai puternică. Acesta ar putea fi o particularitate de fabricaţie al unităţii de test (modelul testat era un prototip „engineering sample”), însă va trebui să punem mâna pe versiunea finală pentru a confirma.
ASUS a dezvăluit că acest model de test nu este în configuraţia sa finală şi am decis astfel să rulăm doar o parte din testele obişnuite de gaming. Astfel, am păstrat doar câteva dintre jocurile pe care le foloseam în mod normal, cât şi testul 3D Mark. Pe parcursul testării am observat o problemă care probabil că nu va fi întâmpinată pe modelele care vor ajunge în magazine. Este vorba de throttling atunci când temperaturile ating un nivel prea mare, în timpul testelor fiind evidentă o limitare a performanţei în secvenţele mai pretenţioase din jocuri.
În afară de acele situaţii, laptop-ul s-a comportat în parametri normali, luând în calcul configuraţia şi setările din jocuri, care au fost puse pe cele mai înalte profile. Desigur, setările MSAA au rămas oprite, fiind folosite doar versiuni alternative de antialiasing în jocurile care ofereau, precum FXAA, TAA şi SMAA. Rezoluţia testelor pentru fiecare dintre jocurile listate a fost Full HD (1920 x 1080 pixeli), întrucât jocurile în 4K necesită mult mai multă putere de procesare video.
Joc | Performanţă |
3DMark Fire Strike | 6016 puncte |
3DMark Time Spy | 2020 puncte |
Batman: Arkham Knight | 39 FPS |
Dragon Age: Inquisition | 42,2 FPS |
Rise of the Tomb Raider | 38,32 FPS |
Thief | 38,7 FPS |
Total War: Warhammer | 34,2 FPS |
ROG Strix este încă un membru al familiei de laptopuri ASUS de gaming, care va completa oferta cu o soluţie de medie performantă, însă doar puţin mai portabilă. În timp ce noile accente de portocaliu nu sunt pentru toată lumea, performanţa şi opţiunile de configurare cu siguranţă vor convinge mulţi gameri să aleagă o configuraţie de laptop Strix faţă de modelele mai mari din gama ROG. Deşi am întâmpinat câteva probleme legate de performanţa acestui sistem, nu există multe motive de îngrijorare.
Am mai testat în trecut prototipuri de laptop-uri ale căror probleme au fost rezolvate în versiunea destinată consumatorilor, iar în România, ROG Strix va fi echipat cu plăci video din generaţia nouă, pe arhitectură Pascal, care cu siguranţă va oferi performanţă superioară modelului cu GPU Maxwell testat.
Design subţire
Hardware puternic
Ecran 4K excelent
Zgomot redus în full load
Accentele portocalii predominante
Display mare pentru un laptop portabil
Anumite butoane de pe tastatură se apasă mai greu