Unul dintre punctele de atracție ale ofertei ASUS de la Computex este noua versiune AMD a laptopului pentru jocuri ROG Zephyrus G16, o apariție ce ar putea considerată revoluționară în peisajul de gaming. Realizată cu precizie, carcasa premium din aluminiu, disponibilă în culorile Eclipse Gray și Platinum White, promite un echilibru perfect între rezistență și portabilitate.
Cu o greutate de doar 1,85 kg și o grosime de doar 1,49 cm, acest laptop este descris drept “o minune a ingineriei”. Echipat cu noul procesor AMD Ryzen 9 AI HX 370 cu NPU inclus și un GPU NVIDIA GeForce RTX, G16 promite performanțe de neegalat pentru gameri, creatori și designeri deopotrivă, precum și suport pentru noile funcțiile Copilot+ bazate pe AI.
Limbajul de design specific gamei ROG este întruchipat în bara LED Slash Lighting a lui G16, care oferă multiple opțiuni de personalizare. Panoul OLED Nebula Display promite redarea excelentă de imagini și suportă G-Sync, cu un afișaj de rezoluție 2,5K și rată de refresh 240 Hz, certificare VESA DisplayHDR True Black 500 și un raport de contrast de 1.000.000:1. În același timp, tehnologiile Hi-Res Audio și Dolby Atmos contribuie la un sunet captivant, în timp ce camerele HD facilitează o comunicare fără întreruperi.
Jocurile pe ROG Zephyrus G16 sunt un amestec perfect de tehnologie de ultimă oră, performanță și estetică. Fie că este destinat gamerilor dedicați, profesioniștilor creativi sau pasionaților de design, Zephyrus G16 îmbunătățește realismul jocurilor și asigură o experiență de joc optimă.
Sursa: ASUS România