Asus Zenbook Prime UX31A – când imaginea contează cel mai mult

22.08.2012
Asus Zenbook Prime UX31A - când imaginea contează cel mai mult

De când au fost lansate ultrabook-urile, majoritatea producătorilor au reuşit să vină cu câte o interpretare unică a acestui concept promovat de Intel. Asus a făcut primul pas şi acum se remarcă prin îmbunătăţirea unei reţete foarte atractive. Zenbook Prime UX31A reprezintă o soluţie excelentă pentru cei care doresc un ultra-portabil performant, cu o autonomie bună şi un ecran excepţional pentru acest segment.

Asus Zenbook Prime UX31A - ultrabook îmbunătăţit

Construcţie

Atunci când este închis, Asus UX31A cu greu poate fi diferenţiat de Zenbook UX31. Capacul metalic al ecranului, închis la culoare, are aceeaşi textură cu cercuri concentrice. Baza laptopului are un design unibody din aluminiu şi lasă o senzaţie foarte plăcută la atingere. Tastatura este integrată în ea, aşa că nu putem vorbi de flexare. Întreg ansamblul are o rigiditate foarte bună şi te asigură că ai de-a face cu o jucărie robustă.

Diferenţele între UX31 şi UX31A sunt vizibile când deschizi ultrabook-ul. Tastatura este acum îchisă la culoare, pe fundalul argintiu al carcasei. Rama ecranului pare şi ea mai închisă decât la modelul anterior, având aceeaşi nuanţă cu a tastelor. Pe latura stângă, mufa audio este încadrată de un port USB 3.0 şi card reader-ul. Pe latura opusă găsim conectorul pentru alimentare, a doua mufă USB 3.0, o mufă microHDMI şi una miniVGA. Pentru aceasta din urmă există un adaptor în pachet. Tot în cutie se găseşte şi un adaptor LAN cu mufă USB.

Asus UX31A - capacul închis la culoare

Difuzoarele lui Asus Zenbook Prime UX31A se găsesc pe faţa inferioară. Fanta de aerisire se întinde de-a lungul balamalei ecranului şi are rol atât de admisie, cât şi de evacuare. La răcire ajută şi fantele de pe faţa inferioară. Ca şi la primul model Asus Zenbook, avem şi aici o problemă cu marginile restpad-ului. Ele nu sunt rotunjite. Dacă stai cu coatele deasupra nivelului biroului, nu este o problemă. Altfel, te alegi cu dungi deasupra încheieturii. Colţurile poti fi în mod special deranjante.

Tastatura

Tastatura lui Asus UX31A este mai mult decât decentă pentru dimensiunile ultra-portabilului. Cursa tastelor este mai lungă decât la modelul UX31, tastarea rapidă şi precisă fiind posibilă. În plus, avem parte de-o iluminare cu trei niveluri de intensitate. Nu am apreciat însă plasarea butonului de pornire în colţul din dreapta sus al tastaturii. Acolo trebui să stea Delete şi utilizatorii pot avea suprize neplăcute dacă nu sunt atenţi. Touchpad-ul are o precizie bună şi se descurcă bine cu scroll-ul. Asus Smart Gesture este un utilitar ce poate configura gesturile recunoscute de touchpad.

Asus UX31A - tastatura este iluminată

Ecranul

Ecranul lui Asus UX31A este cireaşa de pe tort. Pentru cunoscători este de-ajuns să menţionezi că avem un panou IPS cu rezoluţie full HD. Altfel spus, acesta este unul dintre cele mai bune afişaje de pe piaţă în segmentul ultra-portabilelor. Culorile arată superb, iar luminozitatea şi contrastul sunt cu mult peste medie. Unghiurile de vizibilitate optime nu sunt chiar de 178 de grade, însă nu le poţi compara nici măcar cu cele ale unui panou TN bun. Doar contrastul şi luminozitatea sunt afectate puţin atunci când ecranul este privit din unghiuri extreme.

Nu pot afirma însă că ecranul lui Zenbook Prime este soluţia optimă pentru oricine. Rezoluţia de 1920×1080 pixeli este mare pentru o diagonală de 13.3”. Ea oferă o suprafaţă de afişare mare, însă nu toţi utilizatorii se împacă cu ea. Acuitatea vizuală trebuie să fie foarte bună pentru a face procesare foto cu ultrabook-ul de faţă. Cum era de aşteptat, Asus a folosit un filtru mat pentru acest afişaj excelent.

Asus UX31A - acesta nu este un cuţit!

Specificaţii

  • Ecran: 13.3”, 1920×1080, IPS, iluminat cu LED-uri
  • CPU: Intel Core i7-3517U, 1,9 GHz, 4 MB cache, 3 GHz Turbo, dual core, 22 nm, 17 W TDP
  • Chipset: Intel HM76 Express
  • GPU integrat: Intel HD Graphics 4000, 350 – 1150 MHz
  • GPU dedicat:
  • RAM: 4 GB DDR3, onboard
  • HDD: 256 GB, Sandisk U100, SATA III
  • Unitate optică:
  • Reţea: LAN, 802.11a/b/g/n, Bluetooth 4.0
  • Conectori: 2 x USB 3.0, microHDMI, miniVGA, 1 x audio, card reader
  • Altele: webcam HD, tastatură iluminată, Bang & Olufsen ICEpower
  • Sistem de operare: Windows 7 Home Premium 64 bit
  • Baterie: 4 celule, 6.840 mAh, 50 Wh, Li-polimer
  • Dimensiuni: 325 x 223 x 3-18 mm
  • Greutate: 1,3 kg

Dotări

Aşa cum spune şi tabelul de mai sus, Asus Zenbook Prime UX31A este dotat cu un procesor Intel din noua gamă Ivy Bridge. În comparaţie cu Asus UX21, pe care l-am testat la finalul anului trecut, portabilul de faţă oferă un uşor spor de performanţă. SSD-ul de la SanDisk este doar uşor mai lent decât cel A-Data folosit pentru primul val de ultrabook-uri Asus. Laptopul porneşte însă foarte rapid şi va oferi o putere de calcul pe care anul trecut  primeai de la un laptop de dimensiuni normale. Unul din cele două porturi USB 3.0 permite alimentarea unui dispozitiv extern atunci când laptopul este oprit. În plus, apreciem faptul că Asus încă adaptoare pentru mufele VGA şi LAN.

Asus UX31A - portul USB 3.0 activ

Performanţe

Faţă de Asus UX21, dotat tot cu procesor Intel Core i7 dual core, scorurile în PCMark Vantage şi PCMark 7 sunt îmbunătăţite cu 12% şi respectiv cu 50%. SSD-ul din dotare oferă, conform HD Tune, o viteză de citire de 300 MB/s şi aproape 2.900 IOPS la copierea fişierelor de 4 KB. Placa video integrată în noul procesor Ivy Bridge vine şi ea cu un spor de performanţă faţă de Intel HD Graphics 3000 din generaţia anterioară. Scorul GPU în 3DMark Vantage Entry este aproape de două ori mai mare.

PCMark Vantage 64 bit – 10.805 (Productivity – 13.153)
PCMark 7 Basic – 5.055
3DMark Vantage Entry – 12.058 (GPU 13.742 / CPU 8.817)
3DMark Vantage Performance – 3.253 (GPU – 2.696)
Cinebench R11.5 (OpenGL / CPU) – 16,69 fps / 2,78 pts

Asus Zenbook Prime UX31A - carcasă din aluminiu

Autonomie

Asus Zenbook Prime UX31A este dotat cu o baterie îmbunătăţită. Aşa se face că în testul de lucru în mediul offce, ultrabook-ul a funcţionat timp de cinci ore şi 15 minute cu o singură încărcare. Am folosit profilul de sistem Power4Gear Quiet Office, iar luminozitatea ecranului a fost redusă la 50%. Testul a constat din editarea unor documente office, navigare pe Internet folosind placa de reţea wireless şi ascultat muzică în fundal folosind o pereche de căşti. Iluminarea tastaturii a fost oprită.

Pentru testul multimedia am folosit un film 1080p ce ocupă 12 GB pe HDD. Autonomia oferită a fost de patru ore şi 30 minute. Testul a fost rulat folosind profilul de sistem Power4Gear Entertainment, iar luminozitatea ecranului a fost redusă la 80%. Placa de reţea wireless a fost oprită, iar pentru redarea audio s-a folosit o pereche de căşti. Trebuie menţionat faptul că sistemul de operare a redus automat contrastul imaginii în scenele întunecate.

Alte aspecte

Am testat aici cel mai performant model Asus UX31A. Deşi procesorul are un TDP redus, atunci când este în sarcină, cantitatea de căldură degajată este mare. Carcasa metalică preia o parte bună din această căldură. Aşa se face că ultrabook-ul se încălzeşte foarte mult pe latura superioară a tastaturi. Zonele laterale ale tastaturii sunt mai puţin afectate, iar restpad-ul devine doar uşor călduţ. De asemenea, zgomotul sistemului de răcire devine sesizabil în sarcină, dar nu este deranjant. Nu este recomandat să ţineţi laptopul pe picioare atunci când procesorul este stresat. Zenbook Prime UX31A se încălzeşte foarte mult pe faţa inferioară, aproape de baza ecranului.

Sistemul audio al ultrabook-ului ne-a lăsat o impresie bună. El oferă o calitate a sunetului peste medie şi chiar surprinzătoare pentru dimensiunile carcasei. Difuzoarele sunt îndreptate în jos, aşa că vor fi înăbuşite dacă laptopul stă în pat. Ieşirea audio a lui Asus UX31A este una de calitate, ei apelând la Bang & Olufsen pentru ea. Funcţia InstantON, oferită şi de prima generaţie Zenbook, este prezentă şi la UX31A. Producătorul specifică până la 150 zile de stand by, timp în care laptopul poate fi pornit în două secunde.

Asus Zenbook Prime UX31A - mai mult decât frumos

Preţ şi disponibilitate

Asus Zenbook Prime UX31A, în versiunea testată mai sus, este disponibil în ţara noastră. Preţul său este de 6.000 lei.

Concluzie

Dacă eşti în căutarea unui ultrabook şi vrei o rezoluţie a ecranului mai mare de 13.3”, Asus UX31A este o soluţie. Dacă este foarte importantă pentru tine calitatea imaginii, Asus UX31A este singurul ultrabook cu ecran IPS de pe piaţă. Dacă vrei un ultra-portabil cu multă putere de procesare, poţi să iei în considerare Asus Zenbook Prime. La toate acestea se mai adaugă o autonomie bună, o tastatură iluminată, un SSD încăpător de 256 GB şi o carcasă din aluminiu solidă. Desigur, toate lucrurile frumoase au un preţ pe măsură. Asus UX31A nu poate fi considerat un ultrabook accesibil.

Părţi pozitive

construcţie de calitate
ecran IPS full HD excelent
SSD de 256 GB
procesor Ivy Bridge performant
autonomie bună

Părţi negative

carcasa se încălzeşte bine în sarcină
marginile restpad-ului pot fi deranjante

Urmărește Go4IT.ro pe Google News