Concepte de laptopuri pentru femei

31.03.2009
Concepte de laptopuri pentru femei

Piaţa laptopurilor este destul de săracă în ceea ce priveşte exemplarele dedicate reprezentantelor sexului frumos (amintim aici Sony Vaio CS) şi din acest motiv designerii lucrează de zor la tot felul de concepte atrăgătoare şi cu facilităţi care să satisfacă pe deplin cerinţele clientelei feminine. În cazul de faţă, designerul Nikita Buyanov propune câteva concepte HP, majoritatea realizabile şi, zic eu, cu şanse mari de a câştiga admiraţia femeilor pasionate de tehnologie.

Fiecare concept are un atu, o facilitate specială care se pretează anumitor gusturi şi necesităţi specifice feminine. Spre exemplu, HP Fitness se adresează doamnelor şi domnişoarelor care ţin la siluetă. Include aplicaţii de fitness, iar când este închis joacă rol de cântar. Desigur, utilizarea notebook-ului pe post de cântar nu este recomandată femeilor-caşalot. Mergem mai departe şi ne oprim privirea asupra notebook-ului HP Make-up, un concept pe care piţipoancele cu veleităţi hi-tech îl vor adora. Prietenele din aceeaşi tagmă vor crăpa de ciudă căci orice geantă Luis Vuitton şi orice îmbrăcăminte cu pete de leopard vor păli în faţa unui laptop dotat cu oglindă şi trusă de machiaj.

Mămicile au şi ele un ajutor de nădejde – HP Mama. Acest concept este rezistent la şocuri şi poate scufundat în apă. În plus, dispune de două camere video care urmăresc copilul în permanenţă, cu ascuţimea privirii unui vultur ce scanează de la înălţime terenul în căutarea prăzii. În fine, domnişoarele care se dau în vânt după parfumuri pot protesta în faţa uzinelor HP pentru a construi notebook-ul Perfume, iar cele ce sunt îndrăgostite de natură au asigurarea că nu vor contribui la degradarea mediului dacă vor utiliza modelul HP Eco, cu baterii solare şi componente non-toxice.Mai multe astfel de concepte veţi găsi pe pagina designerului rus.

HP Fitness

HP Eco

HP Perfume

HP Make Up

HP Mama

 

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News