Zilele călduroase de vară sunt problematice atât pentru noi,
prin disconfortul termic pe care trebuie să-l suportăm, dar şi
pentru echipamentele electronice pe care ne bazăm pentru a duce la
bun sfârşit activităţile de zi cu zi. Dintre acestea,
calculatoarele portabile sunt printre cele mai vulnerabile,
temperaturile ridicate putând scurta durata de viaţă a
componentelor sensibile, cum ar fi modulele de memorie RAM,
acumulatorul Li-Ion sau harddisk-ul.
În funcţie de model, răspunsul unui laptop al cărui sistem de
răcire nu mai poate ţine temperaturile sub control poate fi de a
limita frecvenţa de funcţionare a procesorului la valoarea minimă
suportată, scăzând astfel temperaturile cu preţul diminuării
performanţelor, sau în scenariul cel mai neplăcut, oprirea completă
şi fără avertisment a calculatorului.
Chiar dacă nu ajungem la simptomele îngrijorătoare descrise mai
sus, atingerea suprafeţelor încinse de pe carcasa unui laptop este
oricum neplăcută iar în unele situaţii poate genera probleme de
sănătate.
Folosirea unui cooler pentru laptop are astfel un rol dublu:
acela de a permite o circulaţie mai bună a aerului
pentru răcirea componentelor interne şi barieră pentru
suprafeţele încinse de pe carcasă, o sursă constantă de
disconfort pentru cei care obişnuiesc să ţină laptop-ul pe
picioare.
Dacă totuşi preferăm să ţinem laptopul aşezat pe o masă de birou
în majoritatea timpului, atunci folosirea unui stand laptop
potrivit poate aduce beneficii la capitolul ergonomie, oferind un
suport pentru sprijinirea palmelor şi o poziţie mai comodă pentru
tastare.
Iată câteva dintre cele mai comune soluţii pentru răcirea
laptopului, disponibile pentru achiziţie şi în magazinele din ţara
noastră:
Spire CoolNess SP312
Simplu şi eficient, CoolNess SP312 rezolvă problema ventilaţiei
folosind un ventilator cu diametru de 200 mm. În
ciuda dimensiunii impresionante, viteza mică de rotaţie a paletelor
garantează o funcţionare silenţioasă.
Cadrul din plastic cu dimensiuni 300 x 289 x 43
mm este certificat pentru modele cu ecran de până la
17 inch şi greutate 5 Kg. Din
păcate ventilatorul este prevăzut cu grilaj de protecţie doar în
partea superioară, astfel că pot apărea situaţii mai puţin plăcute
în care aşezarea suportului de răcire pe suprafaţa unui cearşaf ar
putea incomoda buna funcţionare a ventilatorului.
Spire CoolNess SP312 poate fi achiziţionat pentru aproximativ
50 lei.
Serioux SRX-NCP20
Cu un preţ de numai 16 lei, Serioux SRX-NCP20
se prezintă drept o soluţie compactă pentru răcirea calculatoarelor
portabile.
Cele două ventilatoare aşezate central sunt silenţioase, însă
dimensiunile mici nu prea ajută la capitolul eficienţă. Cu puţin
noroc temperaturile vor scădea cu câteva grade, însă pentru preţul
plătit nici nu putem spera la mai mult
Inter-Tech CobaNitrox NTC-200
Identificat cu uşurinţă după ventilatorul de 140 mm
iluminat albastru, CobaNitrox NTC-200 este compatibil cu
sisteme laptop de până la 15.6 inch.
Ventilatorul alimentat folosind doi conectori USB
suportă ajustarea turaţiei între 700 şi 1400 RPM,
permiţându-ne astfel să găsim un echilibru optim între eficienţa
răcirii şi nivelul de zgomot produs.
CobaNitrox NTC-200 poate fi achiziţionat pentru aproximativ
65 lei.
Microsoft Notebook Cooling Base
Disponibil în nuanţe de alb şi
negru, Microsoft Notebook Cooling Base este un
stand de răcire cu un format ergonomic, ce poate
fi ţinut la fel de bine pe o masă birou sau direct pe picioare.
Piciorul de susţinere retractabil ne permite să înclinăm uşor
tastatura pentru o utilizare confortabilă. Suportul confecţionat
din plastic măsoară 290 x 290 mm şi este prevăzut
cu un singur ventilator central. Eficienţa răcirii nu este
spectaculoasă, dar suficientă pentru majoritatea situaţiilor.
Pentru soluţia Microsoft de răcire a sistemelor laptop va trebui
să scoatem din buzunar aproape 90 de lei.
Vantec LapCool TX Ultra LPC-460TX
Cu un nume sugestiv şi nu tocmai uşor de ţinut minte, LapCool TX
Ultra LPC-460TX este oferit drept o soluţie performantă pentru
răcirea sistemelor laptop.
Suportul din plastic cu o construcţie elaborată permite
ajustarea precisă a înclinaţiei laptopului, iar cele două cârlige
retractabile asigură o fixare fermă. Răcirea este asigurată de un
ventilator cu dimensiunea de 80 mm, a cărui viteză
de rotaţie atinge 2300 RPM.
LapCool TX Ultra LPC-460TX este compatibil cu sisteme laptop de
maxim 17 inch şi poate fi achiziţionat pentru
aproximativ 75 lei.
Deepcool N2000 IV
Construit în jurul unui cadru metalic, Deepcool N2000 IV este un
cooler pentru laptop elegant şi destul de performant.
Circulaţia aerului este asigurată folosind o pereche de două
ventilatoare cu diametru de 1400 mm, a căror
turaţie este limitată la 1000 RPM pentru obţinerea
unui regim de funcţionare cât mai silenţios.
Ventilatoarele sunt prevăzute cu grilaj de protecţie instalat pe
ambele părţi, astfel încât nu vom avea probleme la utilizarea pe
suprafeţe tapiţate sau pături.
Deepcool N2000 IV este compatibil cu sisteme laptop de maxim
15.4 inch şi poate fi achiziţionat pentru
aproximativ 100 lei.
Spire Aura
Disponibil pentru doar 50 lei, Spire Aura este
un cooler pentru laptop cu înălţime ajustabilă,
compatibil cu modele de până la 15.4 inch.
Circulaţia aerului este lăsată în seama unui ventilator
de 160 mm, care funcţionează la un modest 650
RPM. Chiar dacă suntem recompensaţi cu nivel de zgomot
foarte redus, eficienţa răcirii are totuşi de suferit, fapt ce ar
putea dezamăgi unii utilizatori.
Genius Stand 100
Destinat exclusiv utilizării pe suprafaţa unei mese de birou,
Genius Stand 100 este proiectat astfel încât numai partea din spate
a carcasei laptopului este sprijinită pe acesta.
Avantajul acestui format constructiv este păstrarea
neobstrucţionată a celor două ventilatoare de 60
mm, care aduc aer proaspăt în imediata vecinătate a
fantelor de admisie de pe carcasa laptopului. Ca şi dezavantaje,
Genius Stand 100 ocupă spaţiu suplimentar în spatele ecranului şi
nu este compatibil cu sisteme laptop care au fanta de evacuare a
căldurii orientată în spate, cum este şi modelul Sony
VAIO SB.
Genius Stand 100 este compatibil cu sisteme laptop de până la
17 inch şi costă mai puţin de 30
lei.
Storm Strike Force SF-19
Strike Force SF-19 este o soluţie de lux pentru
răcirea laptopurilor de gaming. Pentru atingerea scopului propus,
ne putem baza pe două ventilatoare de 140 mm cu
turaţie variabilă, ce poate fi ajustată între 1200 şi 2400
RPM.
Indiferent de turaţia aleasă eficienţa răcirii are prioritate,
iar în cel mai fericit caz nivelul de zgomot poate fi caracterizat
drept acceptabil. Pentru a putea susţine un ritm de lucru atât de
energic, ventilatoarele sunt alimentate folosind un adaptor
AC extern.
Strike Force SF-19 este compatibil cu sisteme laptop de până la
19 inch şi costă aproximativ 550
lei, preţ pentru care primim drept bonus şi un Hub
USB cu 4 porturi, integrat în corpul carcasei.
Concluzie
În alegerea unui cooler laptop trebuie să luăm în considerare
caracteristicile termice specifice modelului pe care dorim să-l
răcim, bugetul alocat, dar şi scenariul tipic de utilizare.
Genius Stand 100 poate fi o alegere bună pentru cei care preferă
masa de birou, însă formatul ergonomic adoptat de Microsoft
Notebook Cooling Base promite mai multă flexibilitate, chiar şi
atunci când preferăm fotoliul din sufragerie.
Ajutat de o pereche formată din două ventilatoare, Deepcool
N2000 IV este un cooler laptop ideal pentru cei care apreciază
aspectul estetic la fel de mult ca şi performanţa. Pentru doar
jumătate din preţul celui din urmă, Spire CoolNess SP312 promite
performanţe apropiate, însă design-ul pare un pic rudimentar pentru
un stand laptop.