Alături de sclipitoarele notebook-uri Dell Latitude E Series, compania texană a lansat ieri trei sisteme portabile tip “Mobile Workstation” din gama Precision (M6400, M4400 şi M2400), dedicate celor care au nevoie de o putere de procesare uriaşă.
Spre exemplu, modelul Dell Precision M6400 vine cu nu mai puţin de 16 GB RAM!!!, procesor Intel Quad Core, două HDD-uri în RAID ce însumează o capacitate de 1 TB, iar placa grafică este una profesională – nVidia Quadro FX 3700M. Ecranul de 17 inch beneficiază de tehnologie LED şi reprezintă întreaga paletă de culori Adobe RGB. Preţul nu a fost încă anunţat, dar îţi dai seama că va fi unul de peste 5000 $ în configuraţia de top.
Dell M4400 poate fi cumpărat cu cel puţin 1569 $. Suportă “doar” 8 GB de RAM şi are un display cu diagonală de 15.4 inch, în timp ce mezinul de 14.1 inch (Dell M2400) se laudă cu o greutate ce depăşeşte cu puţin 2 Kg, oferind totuşi performanţe superioare – şi el este dotat cu o placă video nVidia Quadro 370M, mult mai modestă decât 3700M de pe Dell E6400. Poate fi achiziţionat la un preţ de 1449 $.