Evolio a ajuns un brand cunoscut în ţara noastră, în mod special
datorită sistemelor de navigaţie şi tabletelor. Compania Televoice,
care deţine acest brand, a prezentat astăzi noua tabletă
Evolio Neura. Chiar domnul Liviu Nistoran, preşedinte şi
acţionar majoritar al Televoice a fost cel care a scos în evidenţă
avantajele oferite de această tabletă de ultimă generaţie, care
poate fi considerată românească.
Hardware-ul lui Evolio Neura este aproape identic cu cel oferit
de modelele populare ale producătorilor majori. Vorbim aici despre
un chipset Nvidia Tegra 2 cu procesor dual core la 1 GHz, 512 MB
sau 1 GB RAM, în funcţie de model şi o memorie internă de 16 GB.
Diferenţele principale apar la ecran şi sistemul de
operare. Televoice a folosit un afişaj de 9.7″ cu
rezoluţie de 1024×768 pixeli, de tip IPS. Conform producătorului,
acesta ar fi identic cu cel folosit pentru iPad 2.
Vă reamintim că tabletele cu Android 3.0 de pe piaţă folosesc un
format wide al ecranului şi rezoluţia de 1280×800 pixeli.
Evolio Neura nu este o altă tabletă cu Android 3.0. Personal am
fost uimit să aflu că sistemul de operare rulat este
Android 2.2. Conform spuselor domnului Liviu Nistoran,
acesta ar fi un sistem stabil în comparaţie cu Android 3.0. Nu pot
să neg acest fapt, însă mi-au trecut prin mână Asus
Transformer, Motorola Xoom
şi Acer
Iconia Tab A500. Pot să spun că am observat unele
probleme cu versiunea 3.0 a sistemului de opeare Android, însă a-l
declara instabil este o mare exagerare. Cei care vor
achiziţiona Evolio Neura ar putea primi până la sfărşitul anului un
update la o versiune Android 3.x.
Trebuie spus că tableta Evolio Neura iese în evidenţă pe piaţa
românească prin faptul că vine cu un mic ecosistem propriu. Cei de
la Televoice au găsit o firmă de programatori care să dezvolte mai
multe aplicaţii pentru tabletă, adaptate la rezoluţia ecranului.
Printre acestea se numără o aplicaţie pentru conferinţe VoIP,
suport Mobile VPN şi altele adresate în special mediului
business.
Tableta Evolio Neura se vinde în două versiuni: WiFi şi
3G. Diferenţa dintre ele este dată de memoria RAM şi
modulul 3G. Tableta dispune de butoane fizice, un port USB 2.0, un
port microUSB pentru conectare la calculator şi un slot microSD cu
suport pentru carduri de 32 GB. Cu ajutorul unui dock, imaginea de
pe ecran poate fi transmisă către un LCD TV, tableta având ieşire
video full HD şi suport pentru redarea filmelor cu această
rezoluţie. Mai mult, acest dock permite conectarea la Internet cu
ajutorul unei mufe LAN.
Odată cu tableta Evolio Neura au fost prezentate şi o serie de
accesorii. Utilizatorii pot alege între un suport din piele cu
tastatură, o tastatură separată cu un stand simplu, o pereche de
boxe alimentate de la portul USB şi un stilus capacitiv.
Tableta Evolio Neura va intra în magazine peste o
săptămână, preţul său urmând să fie de 1.500
lei pentru versiunea WiFi şi 1.900 lei
pentru versiunea 3G.