Laptop-urile din gama business sunt în general realizate pentru a nu atrage atenţia, fiind livrate în carcase plictisitoare de culoare neagră sau gri, echipate cu strictul necesar pentru a oferi o experienţă de utilizare de bază în aplicaţii „office”. De aceea modelul Fiujitsu U938 Red ne-a atras atenţia imediat ce am auzit despre existenţa lui, fiind unul dintre laptop-urile cele mai interesante pe care le-am testat în ultima vreme. Singurul dezavantaj al lui este însă faptul că nu poate fi cumpărat pe canalele obişnuite, fiind un model disponibil exclusiv pentru companii.
După cum este evident şi din numele dispozitivului, Fujitsu U938 Red este un laptop de culoare roşie. Carcasa exterioară este realizată din aluminiu, motiv pentru care avem de a face cu un model foarte uşor şi a cărui culoare mată arată foarte bine în comparaţie cu alte dispozitive de tip office. Dacă ar fi să îl comparăm cu alte dispozitive roşii recente, OnePlus 6 şi iPhone 7 în ediţiile speciale ne vin în minte, iar contrastul între carcasa exterioară colorată şi partea interioară de culoare neagră produce un efect foarte interesant şi atrăgător.
Apoi, faptul că avem de a face cu un laptop de dimensiuni mici şi foarte uşor, asigură o portabilitate pe care nu o întâlnim de obicei decât pe modele din gama ultrabook, însă U938 Red este departe de a fi un simplu laptop de birou şi atât, configuraţia fiind dintr-o gamă superioară. Dimensiunile scăzute ar sugera în acelaşi timp că avem de a face cu compromisuri la capitolul tastatură şi conectivitate, însă nu este deloc aşa.
Tastatura este de dimensiuni normale, design-ul cerând renunţarea la margini în jurul acesteia pe laterale, iar între butoane există şi spaţii destul de generoase, pentru a asigura o experienţă de utilizare plăcută. Trackpad-ul este însă mai puţin „fericit”, fiind prea puţin spaţiu rămas pentru acesta. De asemenea, suprafaţa lui este şi mai mică decât este posibil în limitele acestea de spaţiu, întrucât nu dispune de suprafaţă pe care să poţi apăsa fizic, fiind echipat cu butoane separate pentru click stânga şi dreapta.
La capitolul conectivitate însă, avem două mufe USB Type-A, un USB Type-C care poate fi folosit şi pentru încărcare, un port HDMI, un jack de 3,5mm combo, un cititor de carduri SD şi o mufă dedicată pentru încărcare, pentru cei care nu vor să ocupe USB-ul Type-C inutil, cât şi un port Ethernet mai „special”. Acesta este bazat pe un design mai vechi de la Fujitsu, care permite „ascunderea” lui atunci când nu este în utilizare.
Mufa poate fi scoasă printr-un sistem mecanic şi desfăcută pentru a putea fi conectată la un cablu, aceasta fiind singura posibilitate de a oferi un asemenea port pe un computer atât de subţire. Desigur, aici pot apărea şi probleme, mufa fiind subţire şi fragilă, deci orice accident precum împiedicarea de cablu i-ar putea fi fatală.
Display-ul de 13” este acoperit cu o protecţie glossy, care reflectă lumina, ceva ce nu ne-am fi aşteptat să întâlnim pe un laptop de tip „business”, însă luminozitatea crescută a ecranului compensează pentru acest neajuns. Un lucru interesant referitor la securitate este modulul PalmSecure, poziţionat în colţul din dreapta jos, sub tastatură, care poate recunoaşte venele din palma utilizatorului pentru autentificare, tehnologie care ar trebui să fie mai sigură decât un simplu cititor de amprente.
La puţin peste 1 kg greutate şi cu o configuraţie impresionantă, Fujitsu U938 Red ar putea fi util nu doar celor care au nevoie de un ultraportabil pentru birou, ci şi celor care vor să facă mai multe cu un laptop uşor de cărat peste tot, inclusiv editare foto.
Un alt aspect interesant este faptul că laptop-ul este livrat alături de un dock pe USB Type-C, care oferă posibilitatea de a ataşa mai multe accesorii. Avem port-uri pentru monitoare HDMI, DisplayPort şi VGA, 3 mufe USB 3 Type-A, două USB Type-C (una pentru conectare la laptop şi una pentru alte accesorii şi o mufă pentru alimentare. Având în vedere că mufa Type-C poate să transfere şi energie către computer, alimentatorul poate fi conectat direct la dock.
Model | Fujitsu Lifebook U938 Red |
Ecran | 13,3″, Full HD, Touch Glare |
CPU | Intel Core i5-8250U (4-cote/8-threads), 1,6 – 3,4 GHz (boost) |
GPU | Intel UHD Graphics 620 |
RAM | 12 GB DDR4 (4 GB onboard + 8 GB) |
SSD | 256 GB M.2, interfaţă SATA-III |
Sunet | Stero |
Conectivitate |
jack 3,5mm combo, 2 x USB 3.0 Type-A, 1 x USB Type-C, 1 x HDMI, 1 x Ethernet (RJ-45), 1 x SmartCard, 1 x SIM card slot, 1 x SD card reader
|
Wireless | Wi-Fi 802.11ac Intel + Bluetooth 4.2 |
Alte dotări | Sistem de autentificare Palm Secure |
Acumulator | 3.500 mAh (50Wh) |
Greutate | 920 grame |
Sistem de operare | Windows 10 Pro |
Design plăcut, neaşteptat pentru un laptop din gama business
Mic, subţire şi uşor
Performanţă bună pentru dimensiunile sale
Port-uri de conectivitate multiple şi dock inclus
Autonomie slabă
Trackpad foarte mic
Opţiuni limitate de upgrade