HP ProBook 4545s – soluţia business accesibilă, cu platformă AMD

05.02.2013
HP ProBook 4545s - soluţia business accesibilă, cu platformă AMD

Laptopurile cu procesoare AMD sunt o raritate pe piaţă. Intel domină segmentul portabilelor, iar competitorul său nu reuşeşte să obţină decât o felie foarte îngustă. În aceste condiţii, HP ProBook 4545s a reprezentat o curiozitate chiar şi pentru autor. Un laprop business cu o construcţie bună, platformă AMD şi preţ accesibil ar trebui să fie o soluţie foarte atractivă. Vom vedea în continuare unde a punctat ProBook 4545s şi unde a dezamăgit.

HP ProBook 4545s - portabil cu platformă AMD

Construcţie

Portabilul ProBook 4545s face parte din oferta HP dedicată segmentului Small and Medium Business (SMB). Aici sunt apreciate facilităţi specifice mediului business, cum ar fi ecranul mat şi cititorul de amprente, dar preţul are un rol important. Laptopul de faţă are o carcasă foarte bine construită, cu aluminiu pe restpad şi pe capacul ecranului. Plasticul folosit în rest este de calitate şi nu găseşti suprafeţe lucioase. Îmbinările sunt impecabile şi dacă dacă te uiţi la preţ, rămâi uimit de cât de bine poate să arate un laptop atât de accesibil.

Pe de altă parte, HP ProBook 4545s nu este un laptop subţire. În acelaşi profil pot încăpea două ultrabook-uri actuale. Dacă multe laptopuri de 15.6” se opresc la 25-27 mm, cel de faţă are o grosime de 35 mm. Producătorul a încercat s-o ascundă prin formele unghiulare ale carcasei, care se îngustează şi devine neagră la bază. Balamalele ecranului sunt solide şi permit o deschidere decentă. Porturile USB sunt dispuse logic – câte două pe fiecare latură – dar sunt puţin cam apropiate. Butonul pentru deschiderea unităţii optice este greu de găsit, chiar şi atunci când te uiţi după el. Conectorii pentru alimentare şi reţea LAN sunt intraţi puţin în carcasă şi ajută la păstrarea unor linii laterale curate.

HP ProBook 4545s - carcasă bine construită, cu elemente din aluminiu

Tastatura

Portabilul ProBook 4545s vine cu o tastatură chiclet bună. Cursa butoanelor este destul de mare, oferind un feedback bun la apăsare. Tastarea rapidă este o plăcere, layout-ul tastaturi fiind unul clasic. Nu m-am împăcat prea bine la început cu tastele direcţionale verticale mici, dar în final am ajuns să le consider un compromis acceptabil. Până la urmă, cine mai joacă NFS cu cursorii?

Blocul de taste numerice este, din punctul meu de vedere, indispensabil unui laptop business cu diagonala de 15.6”. HP are o bilă albă pentru touchpad-ul standard, cu butoane individuale şi centrat perfect în dreptul tastei Space. Este posibil ca preţul să fi exclus utilizarea unui touchpad care se apasă, fără butoane separate, dar cred că soluţia aleasă este cea mai bună. Acest touchpad are o rezoluţie bună, scroll-ul cu două degete este precis, iar punctul alb din stânga sus îl dezactivează atunci când este apăsat de două ori.

Ecranul

Aici avem un caz clasic pentru laptop accesibil din clasa business. Panoul nu excelează, însă se comportă mai mult decât decent şi are un filtru mat. Unghiurile de vizibilitate sunt peste medie, iar culorile arată bine. Deşi este un panou TN, el are o luminozitate bună, care te ajută să-ţi faci treaba. Nu are o rezoluţie mare, deoarece nu este montat într-un laptop scump, iar cei 1366×768 pixeli sunt suficienţi pentru cei mai mulţi utilizatori.

HP ProBook 4545s - tastatura şi touchpad-ul

Specificaţii

  • Ecran: 15.6”, 1366×768, anti-glare
  • CPU: AMD APU A4-4300M, 2,5 GHz, 1 MB L2 cache, 3 GHz Turbo, 32 nm, dual core, 35 W TDP
  • Chipset: AMD A70M
  • GPU integrat: AMD Radeon HD 7420G
  • GPU dedicat: AMD Radeon HD 7650M
  • RAM: 2 x 2 GB DDR3, 1333 MHz
  • HDD: 320 GB, 7.200 RPM, 16 MB buffer, Seagate
  • Unitate optică: DVD-RW
  • Reţea: LAN, 802.11b/g/n, Bluetooth 4.0
  • Conectori: 2 x USB 3.0, 2 x USB 2.0, HDMI 1.4a, VGA, 2 x audio
  • Altele: cameră web, card reader, cititor amprente
  • Sistem de operare: Windows 8 Pro 64 bit
  • Baterie: 6 celule, 3.750 mAh, 47 Wh
  • Dimensiuni: 375 x 256 x 35 mm
  • Greutate: 2,33 kg

Dotări

Când ne referim la configuraţia lui HP ProBook 4545s, cuvântul de bază este APU sau Accelerated Processing Unit. Aceasta înseamnă că alături de procesor se află, în cazul de faţă, o placă video integrată destul de performantă. În trecut, plăcile video integrate de la AMD le depăşeau uşor pe cele de la Intel, însă în ultimii ani, producătorul numărul unu de procesoare s-a ocupat şi de acest aspect. Modelul de faţă nu ajunge la nivelul lui Intel HD Graphics 4000, dar alte procesoare din aceeaşi familie de la AMD au plăci video mai performante.

HP ProBook 4545s - grosimea carcasei este ascunsă de linile laterale

Placa video dedicată a lui HP ProBook 4545s face parte din gama mainstream şi este potrivită pentru jocuri. Poate că această afirmaţie va suna ciudat atunci când vorbim despre un laptop din gama business, dar el nu este vândut doar companiilor, ci poate fi achiziţionat şi de utilizatori individuali. Cititorul de amprente va fi apreciat de cei care vor o modalitate rapidă de autentificare, iar producătorul oferă posibilitatea criptării datelor de pe harddisk.

În clasa small and medium business, o cameră web HD nu reprezintă o problemă. În plus, aproape oricine apreciază o pereche de difuzoare de calitate. Cele din dotarea lui HP ProBook 4545s nu vor primi nota 10, dar 8 sună foarte potrivit. Volumul este bun, iar claritatea a depăşit aşteptările pentru un laptop business.

Performanţe

Pentru cei care cunosc ceva mai multe despre arhitecturile procesoarelor, AMD A4-4300M are la bază un arhitectura Piledriver, derivată din Bulldozer. Din nefericire, procesorul nu este un dual core nativ. El include două module care se ocupă de numere întregi, însă doar unul singur care face operaţii cu virgulă mobilă. În anumite aplicaţii, acest compromis va fi resimţit. În testele de performanţă, AMD A4-4300M se plasează sub modele Pentium de la Intel. Un procesor Intel Core i3 cu arhitectură Sandy Bridge este cu 50-60% mai rapid la o frecvenţă uşor mai mică şi fără Turbo.

Trăgând linie, HP ProBook 4545s nu se adresează celor care vor un laptop performant. Procesorul se descurcă foarte bine în mediul office, însă va face cu greu faţă unor sarcini mai complexe. Aşa cum vom vedea şi mai jos, el poate să tragă înapoi placa video dedicată. Sistemul cu Windows 8 nu se mişcă greu. Din contră, el porneşte la rece în mai puţin de 20 s şi nu pare lent în lucrul de zi cu zi.

PCMark 7 (Productivity) – 1.729 (1.036)
3DMark11 – E 1.338 / P 893 / X 336
Cinebench R11.5 – 14,24 fps / 1,00 pts

HP ProBook 4545s are cititor de amprentă

Jocuri

 

Într-un PC desktop, AMD are grijă ca placa video integrată şi placa video dedicată să lucreze împreună atunci când trebuie să ruleze jocuri. Asta înseamnă în teorie o performanţă combinată bună, accesibilă jucătorilor cu bugete reduse. În cazul laptopului de faţă, cele două plăci sunt folosite individual în funcţie de aplicaţia rulată. Sistemul Switchable Graphics permite selectarea plăcii utilizate cu fiecare aplicaţie din sistem sau face trecerea automat între plăci în funcţie de alimentare.

Placa video AMD Radeon HD 7650M este un model mainstream destul de capabil în jocurile actuale la rezoluţia nativă a ecranului. Din păcate, au fost momente în care procesorul a tras înapoi placa video, fiind puţin cam lent pentru ea. Configuraţia de faţă reprezintă o soluţie de buget pentru cei care vor neapărat să ruleze unele titluri pe un laptop. Celor care îşi permit le recomand totuşi o configuraţie cu procesor Intel Core i3 şi o placă video similară. Performanţele de mai jos au fost obţinute rulând jocurile la rezoluţia nativă a ecranului lui HP ProBook 4545s.

DiRT 3 – High, 4x MSAA – 30 fps
CoD Modern Warfare 3 – High/Extra, AA 2x – 19 fps
Crysis 2 – High, DX9, AA 2x – 18 fps
The Elder Scrolls Skyrim – High, AA 2x, AF 4x – 21 fps

HP ProBook 4545s - fanta de răcire se află pe latura stângă

Autonomie

Portabilul HP nu are o baterie mare şi nici nu oferă o autonomie ieşită din comun. Performanţele sale la acest capitol sunt decente şi cred că utilizatorii nu pot avea pretenţii mai mari ţinând cont de nivelul de preţ la care se încadrează. În testul office, în care am editat documente, am navigat pe Internet folosind placa de reţea wireless şi am ascultat muzică în fundal folosind o pereche de căşti, bateria s-a descărcat în trei ore şi 40 minute. Am folosit profilul de sistem Power Saver şi am redus luminozitatea ecranului la 50%.

Pentru testul multimedia am folosit un film la rezoluţie 720p, rulat folosind profilul de sistem HP Optimized şi luminozitatea ecranului redusă la 70%. Placa de reţea wireless a fost dezactivată, pentru redarea audio s-a folosit o pereche de căşti, iar playerul video a avut activată opţiunea de decodare hardware. Autonomia oferită de HP ProBook 4545s a fost de trei ore şi 13 minute.

Alte aspecte

Laptopul de faţă are un sistem de răcire eficient şi destul de silenţios. El a menţinut procesorul la o temperatură de 70 grade în timpul testelor de performanţă. Restpad-ul se încălzeşte uneori doar în stânga touchpad-ului, în funcţie de utilizarea HDD-ului, amplasat sub acea zonă.

Preţ şi disponibilitate

HP ProBook 4545s este disponibil pe piaţa românească în mai multe configuraţii. Cea testată de noi are un preţ de 2.100 lei, ce include sistemul de operare şi o geantă de transport.

HP ProBook 4545s - o soluţie accesibilă şi atractivă

Concluzie

La final, HP ProBook 4545s a lăsat o impresie bună. Cel mai important atu al său este preţul şi din perspectiva aceasta el este un laptop foarte atractiv. Calitatea construcţiei este foarte bună, iar tastatura şi ecranul vor fi apreciate de cei care nu sunt exagerat de pretenţioşi. Principalul său dezavantaj este performanţa procesorului. Dacă ar fi punctat ceva mai bine în teste, ProBook 4545s era uşor de recomandat. Din păcate, el va fi potrivit pentru cei care lucrează mai mult în mediul office. De asemenea, laptopul ar putea fi o soluţie pentru cei care caută un laptop accesibil cu care să joace titluri actuale. Poate că această recomandare sună ciudat pentru un laptop dedicat segmentului SMB, dar acest review se adresează utilizatorului de rând.

Părţi pozitive

construcţie foarte bună
placă video dedicată cu performanţe bune
tastatură şi touchpad peste medie
preţ atractiv
difuzoare decente

Părţi negative

procesor lent
profil gros

Urmărește Go4IT.ro pe Google News