HTC Quattro este prima tabletă cu chipset Tegra 3 din oferta HTC. Noul model ar putea fi anunţat în luna februarie a anului viitor, cu ocazia evenimentului Mobile World Congress 2012.
Din puţinele informaţii disponibile în acesc moment, aflăm că prima tabletă quad-core din oferta HTC măsoară mai puţin de 9 mm grosime şi este echipată cu un ecran HD de 10.1 inch, capabil să afişeze imagini la rezoluţie 1280 x 768 pixeli.
Alături de ecranul cu format 16:9, difuzoarele stereo marca Beats Audio promit o experienţă multimedia convingătoare. Aparent, pachetul cu accesorii va include şi un stylus, accesoriu util pentru utilizarea eficientă a interfeţei tactile.
În afara chipsetului de ultimă generaţie, HTC Quattro păstrează specificaţii apropiate generaţiei actuale de tablete. Avem parte de aceiaşi cantitate de 1 GB memorie RAM, dotare standard printre tabletele cu Tegra 2, respectiv 16 GB memorie internă, spaţiu de stocare ce poate fi extins prin adăugarea unui card micro SDHC.
Opţiunile pentru conectivitate includ suport Bluetooth 4.0, Wireless N cu acces la benzile de 2.4 şi 5 GHz, iar opţional şi modem 3G pentru sesiuni de internet mobil.
În privinţa facilităţilor pentru multimedia, HTC a ales o soluţie de buget pentru păstrarea preţului final în limite rezonabile. Astfel, va trebui să ne mulţumim doar cu o cameră foto de 2 MP, respectiv cameră frontală de 1.3 MP pentru apeluri video. Din fericire funcţia de filmare Full HD, perfect suportată de chipsetul Tegra 3, nu se regăseşte pe lista sacrificiilor făcute de dragul unui preţ mai mic.
Tableta HTC Quattro va fi lansată la începutul anului viitor, însă data exactă şi preţul de achiziţie nu sunt cunoscute momentan.