iPad-ul a bătut recordurile iPhone de Ziua iNconştienţei!

iPad-ul a bătut recordurile iPhone de Ziua iNconştienţei!

Când Steve Jobs a spus despre iPad că este un
produs magic, a ştiut bine ce zice. În vreme ce noi ciocneam ouă,
mâncam drob şi sorbeam cu nesaţ vinul din pocale,
americanii se înghesuiau să cumpere tableta Apple.
Spre deosebire de România, unde oamenii se calcă în picioare la
promoţii, păstrând vie amintirea epocii comuniste, la americani
lucrurile stau un pic altfel – înghesuiala e
organizată
şi lansarea unui produs mediatizat aduce cu
sine o mare petrecere, mai ceva ca într-o zi de sărbătoare. Ca
intensitate, aş plasa-o între Ziua Recunoştinţei şi Ziua
Independenţei.

Ziua Inconştienţei, căci alt nume mai sugestiv nu am găsit, se
sărbătoreşte de mai multe ori pe an, în funcţie de cât de prolifică
este activitatea companiei din Cupertino. Anul acesta, în primul
weekend de când a devenit disponibilă tableta magică,
aproape 700.000 de indivizi au întins mâinile în
aer după un exemplar (sau mai multe) şi, spre bucuria lor, l-au şi
obţinut – 300.000 chiar din prima zi.


Aşteptarea a meritat, indiferent de efortul depus: unii nu au
dormit cu nopţile, iar alţii au luptat din greu cu claustrofobia.
Dar satisfacţia din dreptul liniei de finish, când
clienţii au bătut cuba cu vânzătorii, iar apoi au îmbrăţişat la
piept rodul cel mai proaspăt al companiei Apple, s-a dovedit a fi
egalul unei mângâieri divine. Nu o putem explica în cuvinte, nimeni
nu poate – e o experienţă ce poate fi doar trăită.

Trecând peste partea cutremurătoare, emoţională, americanii au
ajuns în cele din urmă acasă şi s-au apucat să frece ecranul
multitouch (de butonat nu aveau ce). Nemulţumirile nu au întârziat
să apară: problemele cu conexiunea Wi-Fi şi
supra-încălzirea componentelor
sunt două aspecte negative
raportate de un număr semnificativ de posesori.

Legat de soft, trebuie spus că este ireproşabil (interfaţa merge
de minune, nici nu mai contează lipsa suportului Flash din browser
când site-urile urmează să adopte HTML5), doar că
aplicaţiile costă destul de mult. Exemple: 5
dolari pentru jocul „Hangman” (Spânzurătoarea), 8 dolari Tetrisul
şi 10 dolari Scrabble-ul. E mult sau puţin, ce mai contează?


Cifrele ne arată că iPad-ul a depăşit iPhone-ul cu
aproximativ 200.000 de exemplare exemplare vândute în primul
weekend
, iar oamenii din IT estimează că până la sfârşitul
anului raportul se va păstra (până la 7 milioane de iPad-uri se vor
comercializa în 2010, comparativ cu 5 milioane de exemplare iPhone
vândute în 2007). Să nu uităm însă că la vară urmează să fie
anunţată generaţia a IV-a de iPhone. Bine, acum nu
ştiu cine mai crede că iPhone 4G sau cum s-o numi, se va vinde la
fel de bine precum iPhone-ul din 2007. Deja toţi americanii au
iPhone, iar europenii nu se dau în vânt după telefonul Apple. Deci,
cine să-l mai cumpere? Tot vechii clienţi care poate doresc acum să
filmeze sau să navigheze pe net la viteze HSDPA.


Până la iPhone 4G, vom mai avea încă un val de
isterie
(nu atât de mare, dar care merită totuşi pomenit)
lansarea versiunii de iPad cu 3G, la sfârşitul
lunii. Dispozitivul scos la vânzare weekend-ul trecut este dotat
doar cu Wi-Fi.

Preţurile pleacă de la 499 $ şi ajung la
700 $ pentru iPad-ul fără 3G (în
funcţie de capacitatea de stocare: 16 GB, 32 GB sau 64 GB), în timp
ce iPad-ul cu 3G costă între 629 $ şi 829 $.


Urmărește Go4IT.ro pe Google News