Lenovo Edge E420s – stil în segmentul business

07.09.2011
Lenovo Edge E420s - stil în segmentul business

Lenovo ThinkPad Edge E420s a fost anunţat oficial în România în această primăvară. El venea cu un design plăcut şi se adresa segmentului small business. Acum a ajuns în redacţia noastră şi ne-am grăbit să-l punem la treabă pentru a vedea de ce este în stare.

Lenovo ThinkPad Edge E420s - portabil pentru small business

Un design cu mult stil

Aceasta a fost impresia iniţială atunci când am văzut pentru prima dată modelul ThinkPad E420s. El face parte din seria Edge şi se remarcă prin ornamentul de pe rama ecranului. În cazul modelelor mai vechi acesta era mat, însă laptopurile cu „s” la finalul denumirii au ornamentul cromat. El ajută la definirea unor linii foarte plăcute şi se continuă cu o zonă mai subţire în jurul restpad-ului şi tastaturii. Carcasa este construită integral dintr-un plastic fin la atingere şi destul de rezistent la amprente. Bateria este integrată în carcasă, fapt ce a permis amplasarea unor conectori şi pe latura din spate.

La fel ca ThinkPad X1, Lenovo Edge E420s se îngustează uşor spre bază. Ecranul este prins în două balamale cromate şi poate fi deschis la 180 de grade. Tastatura este comună cu alte modele din seria Edge şi o consider una din cele mai bune de pe piaţă. Printre altele, ea este şi foarte silenţioasă în timpul folosirii, graţie unui sistem de reducere a zgomotului. Iluminarea de sub taste lipseşte, însă lângă webcam se găseşte un LED ce proiectează o lumină plăcută şi utilă noaptea.

Lenovo Edge E420s - o textură fină

Ecran cu filtru de protecţie lucios

Lenovo X1 avea ecranul protejat şi întărit cu Gorilla Glass. În cazul lui ThinkPad Edge 420s, producătorul a folosit un material numit Infinity Glass. Acesta nu pare să fie la fel de rigid precum Gorilla Glass, însă ar putea oferi o rezistenţă bună la zgârieturi. Din păcate, filtrul extern reflectă destul de mult sursele de lumină din spatele utilizatorului. Efectul nu este foarte deranjant, însă cei interesaţi ar trebui să ţină cont de el.

Lenovo Edge E420s - conectorii din spate

Specificaţii

  • Ecran: 14″, 1366×768, filtru glare Infinity Glass
  • CPU: Intel Core i5-2410M, 2,3 GHz, dual core, 3 MB cache, 2,9 GHz Turbo, 35 W TDP
  • Chipset: Intel HM 65
  • GPU integrat: Intel HD Graphics 3000, 650-1.200 MHz
  • GPU dedicat: AMD Radeon HD 6630M, 2 GB RAM
  • RAM: 1 x 4 GB DDR3, 1.333 MHz
  • HDD: 320 GB, 7.200 RPM, 16 MB buffer
  • Unitate optică: DVD RW
  • Reţea: LAN, 802.11b/g/n, Bluetooth 3.0
  • Conectori: 2 x USB 2.0, eSATA/USB, HDMI, VGA, audio out
  • Altele: card reader, webcam 720p, cititor amprente, modem 3G, LED iluminare tastatură
  • Sistem de operare: Windows 7 Professional 64 bit
  • Baterie: patru celule, Li-polimer, 48,8 Wh
  • Dimensiuni: 349 x 236 x 23-31 mm
  • Greutate: 1,88 kg

Lenovo ThinkPad Edge E420s - unitatea optică

Performanţe

Chiar dacă dotările menţionate mai sus nu sunt de top, ele conferă o performanţă peste medie lui Lenovo Edge E420s. Procesorul este rapid, iar trecerea de la o placă video la alta se face automat în funcţie de aplicaţiile rulate. Din păcate, aici am întâmpinat unele probleme. Aşa cum se poate observa mai jos în lista cu scorurile obţinute la testele sintetice de performanţă, placa video de la AMD nu a fost activată de fiecare dată. Testul OpenGL al lui Cinebench şi PCMark 7 au fost rulate cu placa video integrată de la Intel.

PCMark Vantage 64 bit – 5.963 (Productivity – 5988)
PCMark 7 Basic – 2.127
3DMark 11 – E 1.552 / P 969
3DMark Vantage Entry – 13.043 (GPU 15.723 / CPU 8.630)
3DMark Vantage Performance – 3.626 (GPU 3.037)
3DMark06 – 6.424
Cinebench R11.5 OpenGL – 7,98 fps
Cinebench R11.5 CPU – 2,59 pts

Tastatura rezistă la vărsarea accidentală a unui lichid

Dotări specifice

Fiind un laptop destinat mediului business, Lenovo E420s este dotat cu un cititor de amprente. Pentru protejarea datelor, producătorul oferă tehnologiile Active Protection System şi Rescue and Recovery. Prima detectează şocurile la care este expus laptopul şi opreşte HDD-ul, iar cea de-a doua ajută la recuperarea datelor corupte din memorie. Structura de rezistenţă a carcasei lui Lenovo Edge E420s este realizată din aluminiu şi magneziu, iar balamalele ecranului sunt ranforsate. Modemul 3G oferă conectivitate la Internet de aproape oriunde.

Lenovo Edge E420s - un touchpad generos

Autonomie

Din păcate, Lenovo Edge E420s ne-a fost oferit la test fără bateria integrată cu patru celule, aşa că nu am avut cum să testăm autonomia. Alte site-uri de profil au testat o configuraţie asemănătoare şi au descărcat bateria în mai bine de patru ore şi jumătate navigând pe Internet.

Alte aspecte

Touchpad-ul lui Lenovo E420s este puţin ciudat. Producătorul a încercat să copieze dispozitivul oferit de Apple, însă nu prea i-a ieşit. Touchpad-ul se apasă mult mai uşor în jumătatea inferioră, fiind fixat de-a lungul laturii superioare. Nu am avut motive de nemulţumire în legătură cu sensibilitatea suprafeţei. Colţurile de jos alte touchpad-ului pot fi apăsate pentru click normal şi click dreapta. Difuzoarele cu care a fost dotat Lenovo E420s nu sunt excelente. Este recomandată folosirea unei pereche de căşti.

Restpad-ul se încălzeşte foarte puţin atunci când laptopul lucrează la capacitate maximă. Ca şi în cazul altor modele din gama Thinkpad, nu există LED-uri care să indice activitatea HDD-ului, încărcarea bateriei sau activarea unui modul intern. Două LED-uri roşii, amplasate în logo-urile ThinkPad de pe capacul ecranului şi restpad indică faptul că laptopul este pornit.

Concluzie

Deşi nu este un portabil perfect, Lenovo Edge E420s vine cu multe dotări atragătoare pentru segmentul small business. Construcţia este excelentă, iar tastatura se numără printre cele mai bune de pe piaţă. Configuraţie este performantă, iar sistemul de trecere de la o placă video la alta asigură o autonomie bună atunci când este nevoie.

Lenovo Edge E420s este disponibil pe piaţa românească

Lenovo Edge E420s cu configuraţia de mai sus este disponibil pe piaţa din România la un preţ de aproximativ 4.900 lei.

Plusuri şi minusuri:

[+] construcţie de calitate
[+] configuraţie performantă
[+] comutare automată între plăcile video
[+] modem 3G
[-] ecranul este lucios
[-] baterie limitată, integrată în carcasă

Urmărește Go4IT.ro pe Google News