Sunt sigur că până şi cei mai versaţi hackeri îşi doresc astfel de performanţe. Nu oricine câştigă 10.000 $ în două minute, prin fapte legale. Ce-i drept, suma pusă la bătaie pentru spargerea unui MacBook Air în cadrul concursului “Pwn to Own” s-a împărţit la trei – membrii echipei câştigătoare (Independent Security Evaluators).
Aceştia au profitat de o nouă vulnerabilitate a browser-ului Safari, pentru care pregătiseră anticipat codul de spargere. Astfel, operaţiunea s-a desfăşurat extrem de rapid, pe parcursul a doar două minute. Imediat după concurs, cei trei care au dat gata MacBook-ul au semnat un contract de confidenţialitate privind tehnicile folosite, iar vulnerabilitatea a fost raportată către Apple.
“Pwn to Own” a găzduit şi alte probe interesante, printre care atacul asupra sistemelor Vista şi Ubuntu.