Apple a anunțat în sfârșit primele sale computere din gama Mac echipate cu primul procesor al său pentru computere personale: Apple M1. Atât noul MacBook Air, noul MacBook Pro, cât și noul PC desktop Mac Mini sunt echipate cu același procesor, dar cu diverse ținte de consum și cu soluții diferite de răcire, astfel având niveluri de performanță diferite. Aceste modele nu se scumpesc față de anii precedenți, însă primesc performanță de până la 3 ori mai mare decât generațiile precedente și autonomie mult mai mare.
Noul MacBook Air arată la fel ca precedentul, cu un ecran de 13” și doar două port-uri USB Type-C (compatibile Thunderbolt și USB4), alături de un jack de 3,5mm. Acesta este însă mult mai puternic decât în trecut, în ciuda faptului că nu s-a schimbat mult la exterior. De altfel, la interior chiar a pierdut o componentă: acum nu mai are deloc un cooler activ, tot sistemul fiind complet silențios și răcit doar pasiv.
Avem de a face cu un aport de performanță de 3,5x pentru CPU și de 5x pentru GPU față de MacBook Air-ul lansat în primăvară. De altfel, Apple se laudă că poți edita în timp real materiale 4K în format ProRes fără probleme pe acest sistem, noul Air oferind performanță de 3 ori mai mare decât un PC din clasa lui la un preț similar. Mai mult, Apple se laudă că noul Air întrece 98% dintre PC-urile vândute în ultimul an în termeni de performanță.
Iar această performanță vine și cu o autonomie pe măsură. Oficial, acesta ar trebui să ofere 15 ore de browsing, 18 ore de redare video și de două ori mai multă autonomie în apeluri video. Ecranul este îmbunătățit, oferind acum culori la standardul DCI-P3, în timp ce camera web nu s-a schimbat, dar va oferi imagini mai bune datorită noului procesor de imagine. La fel ca și până acum, și acest model va integra senzorul de amprentă Touch ID.
MacBook Air pornește de la 999 dolari americani și se lansează săptămâna viitoare. Poate fi configurat cu până la 2 TB stocare pe SSD și 16 GB memorie RAM, pentru cei care sunt dispuși să plătească mai mult decât prețul de bază, care vine echipat cu 8 GB RAM și 256 GB stocare.
Ne așteptam cumva ca Mac Mini să fie unul dintre computerele Apple cu Apple Silicon pentru că primul computer PC al companiei cu ARM a fost Transition Developer Kit, care folosea Apple A12Z. Acesta vine însă tot cu Apple M1, dar de data aceasta mai bine răcit. Față de Mac Mini-ul precedent, acesta vine cu performanță de 3x mai mare pentru CPU și de 6x mai mare pentru GPU și este de 5x mai puternic decât cel mai bine vândut PC la același preț, fiind de 10 ori mai compact.
Pe partea din spate, acesta oferă două port-uri USB Type-A, două USB-C cu Thunderbolt și USB4, Ethernet și un port HDMI 2.0, compatibil cu Apple Pro Display XDR.
Mac Mini cu M1 vine la un preț de 699 dolari americani, cu 100 de dolari mai ieftin decât modelul precedent. Acesta este cu 60% mai eficient din punct de vedere al consumului de energie și poate fi de asemenea configurat cu până la 16 GB RAM și 2 TB stocare. Configurația de bază este de 8+256GB, iar cu 200 de dolari în plus poți cumpăra un model 8+512 GB.
Computerele din gama de bază MacBook Pro 13 ofereau în general performanță scăzută pentru majoritatea activităților creative, fiind mai degrabă potrivite pentru editare foto sau audio. Odată cu trecerea la M1, acestea ar putea fi mult mai potrivite atât pentru editare video, cât și pentru gaming. Și acest model oferă răcire activă pentru procesorul Apple, așa că poate atinge o performanță îmbunătățită de 2,8x pe CPU și de 5x pe GPU față de modelul anterior. Vorbim despre modelul de bază, cu două port-uri Thunderbolt/USB4, nu de cel cu patru, care a rămas pe Intel încă.
Apple spune că acest model oferă 17 ore de autonomie pe web și 20 de ore de redare video, cântărește doar 1,5 kg și ajunge până la 16 GB RAM și 2 TB stocare. Modelul de bază cu 8 GB RAM și 256 GB stocare costă 1.299 dolari, iar modelul superior vine cu 512 GB stocare la un preț cu 200 dolari în plus.
Față de MacBook Air, acesta ar trebui să fie mai puternic, oferă Magic Touch Bar deasupra tastaturii și integrează microfoane „de studio”.
Apple a confirmat din nou că va dura cam doi ani până când toate computerele sale desktop vor trece de pe Intel pe ARM, așa că ne putem aștepta în primăvară la tranziția altor câteva modele de computere din gama sa pe noile procesoare.
Avem la rând în așteptare modelele MacBook Pro de 13” cu 4 port-uri Thunderbolt, întreaga gamă de MacBook Pro de 16”, modelele iMac de 21 și 27”, alături de cele două computere desktop din gama Pro: iMac Pro și Mac Pro. Cel mai probabil, acestea vor fi lăsate la urmă, întrucât necesită procesoare mult mai puternice, pe care nu este clar dacă Apple are capacitatea să le producă momentan.