MacBook Pro 15” (2012) – Apple duce laptopul la un alt nivel

12.06.2012
MacBook Pro 15” (2012) - Apple duce laptopul la un alt nivel

Apple a anunţat modelul din 2012 al portabilului MacBook Pro de 15” şi a reuşit din nou să impresioneze. Fanii vor spune că în loc de „impresioneze” ar fi trebuit să scriu „inoveze”. Voi justifica mai jos această alegere a cuvintelor. Noul MacBook Pro este mai subţire, mai uşor, mai performant şi are un ecran Retina Display. Vom încerca să vedem în continuare dacă portabilul ia coroana de rege în segmentul laptopurilor de 15”.

Apple MacBook Pro 15" cu Retina Display

MacBook Pro este modelul performant pentru Apple. Dacă vrei ceva mai portabil şi nu ai nevoi de procesare mari, atunci MacBook Air este alegerea optimă. Cei care fac procesează imagini şi clipuri vor alege însă modelul Pro. Noua generaţie vine cu procesoare Intel din seria Ivy Bridge, mai performante decât cele Sandy Bridge, dar şi mai uşor de răcit. Apple nu se complică cu modele Core i5, alegând în schimb quad core-uri Core i7 cu 6 MB L3 cache şi frecvenţe de 2,3 GHz sau 2,6 GHz. În Turbo Boost, ele ajung la 3,3 GHz şi respectiv 3,6 GHz.

Pentru memoria RAM Apple oferă pentru MacBook Pro configuraţii de 8 GB sau 16 GB DDR3. Una dintre schimbările drastice vine la nivel de stocare. Apple a decis să renunţe la HDD-ul cu platane în favoarea SSD-ului. De obicei, această deicizie afectează destul de mult preţul laptopului, însă în cazul nostru, MacBook Pro este din start o maşinărie de top. Configuraţiile standard de la Apple includ un SSD de 256 GB sau unul de 512 GB. Pentru că vor fi clienţi cu dare de mână şi nevoi mai mari, este oferită opţional o soluţie cu 768 GB. Cât costă un astfel de SSD? Cât costă el de la Apple? Nu ne deranjăm să aflăm.

MacBook Pro 15" - foarte subţire şi foarte uşor

Piesa de rezistenţă a lui MacBook Pro de 15” din 2012 este ecranul Retina Display. Aici trebuie să acordăm respectul care se cuvine pentru Apple, fiind primul producător ce oferă aşa pe un laptop. Nu erau destui cei 1920×1200 de pixeli pe un ecran de 15”? Acum avem 2880×1800 pe 15.4”, rezultând o densitate de 220 ppi. Acesta din urmă este întâlnită la ora actuală pe multe smartphone-uri de top.

Am spus că această reţetă de top impresionează. Din păcate, nu putem vorbi aici de o inovaţie în adevăratul sens al cuvântului. Procesorul şi RAM-ul pot fi întâlnite pe alte produse similare de pe piaţă. SSD-urile cu capacităţi de până la 768 GB nu sunt o noutate. Ce nu putem întâlni în orice alt laptop este ecranul IPS cu 2880×1800 pixeli. În plus, aşa cum veţi putea observa în clipul de mai jos, Apple a optimizat foarte bine arhitectura internă a laptopului. Acesta este un lucru foarte bun, dar vine cu un dezavantaj. Toate componentele ce puteau fi până acum schimbate de utilizator au devenit atipice. Vrei mai mult RAM? Vrei să schimbi SSD-ul? Trebuie să treci pe la un magazin Apple.

MacBook Pro 15" - componentele

Asta nu este ceva nou, însă utilizatorii avansaţi putea să le schimbe până acum fără să se deplaseze undeva. Apple a ales o arhitectură complet închisă şi nu putem să-i acuzăm prea tare pentru asta. Este PC-ul lor şi nu te obligă nimeni să-l cumperi. Sau Mac-ul lor, pentru fanii reclamelor mai vechi. În condiţiile în care portul HDMI este cea mai populară ieşire şi intrare video, cei din Cupertino au fost destul de drăguţi să-l ofere pe noul MacBook Pro. Alături de el se mai găsesc două porturi USB 3.0 şi două porturi Thunderbolt.

Apple se laudă că noul MacBook Pro are o autonomie de până la 7 ore. În ciuda configuraţiei performante, nu ne miră această cifră. În carcasă a fost inclus un acumulator modular Li-polimer de 95Wh. Tastatura iluminată nu include un pad numeric, fiind flancată de două difuzoare. Alături de placa video integrată de la Intel, utilizatorii au la dispoziţie una dedicată Nvidia GeForce GT 650M cu 1 GB RAM. La capitolul dimensiuni, laptopul măsoară 359 x 247 x 18 mm. Greutatea sa este de 2 kg, probabil în versiunea de bază. El ajunge astfel să fie unul dintre cele mai subţiri şi mai uşoare portabile de 15” de pe piaţă.

MacBook Pro 15" - un portabil impresionant

Preţurile pentru MacBook Pro de 15”, versiunea 2012, încep de la 2.200 $ pentru modelul cu Core i7 la 2,3 GHz, 8 GB RAM şi SSD de 256 GB. Modelul cu procesor la 2,6 GHz, 8 GB RAM şi SSD de 512 GB costă 2.800 $. Cei care vor un SSD de 768 GB, 16 GB RAM şi un CPU tactat la 2,7 GHz trebuie să scoată din buzunar 3.750 $. Doar diferenţa de la un SSD de 512 GB la cel de 768 GB este de 500 $.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News