Cum era de aşteptat, după lansarea iPad asistăm la o avalanşă de
zvonuri care vorbesc de apariţia unor tablete similare din partea
altor producători. Nokia ar putea fi unul dintre producătorii care
vor concura cu Apple pe segmentul tabletelor touch.
Este doar o presupunere a unor aşa-numiţi analişti. Nu avem
nicio garanţie că acest zvon se va adeveri dar presupunerea nu este
lipsită de fundament.
Nokia nu este la prima încercare de acest fel. Au lansat o
tabletă cu sistem de operare Maemo încă din 2005. Pe de altă parte,
nici cei de la Intel nu sunt deloc străini de această ambiţie.
Aşadar, ambele companii au motive temeinice să-şi încerce
norocul pe un segment de piaţă pe care Apple va face
legea.
Acestea fiind spuse, nu trebuie să uităm că şi Google lucrează
în secret la o tabletă. Android-ul şi Chrome OS-ul sunt două
posibile sisteme de operare pe care Google le-ar putea adapta
pentru o tabletă.