Producătorul major de procesoare a prezentat de curând la Intel Developer Forum ultima versiune a portabilului Classmate. Creat ca un PC educaţional pentru copiii din ţările în curs de dezvoltare, acesta a avut un oarecare succes, fiind vândut pentru prin intermediul unor contracte guvernamentale. Ultima generaţie a sa aduce o serie de îmbunătăţiri, printre ele aflându-se inevitabil procesorul Intel Atom.
Din anumite puncte de vedere, Intel Classmate ar putea fi un concurent în gama ultraportabilelor ieftine. Ecranul de 8.9” are o rezoluţie de 1024×600 de pixeli. Stocarea se face pe un SSD a cărui capacitate nu este cunoscută incă, iar pentru conectarea altor dispozitive sunt oferite două porturi USB şi un slot SD. Totuşi acest portabil, care ar trebui să fie şi foarte ieftin, vine cu ecran sensibil la atingere şi rabatabil. În clipul de mai jos sunt detaliate câteva facilităţi noi oferite de această versiune. Acest concurent pentru proiectul OLPC ar putea fi disponibil pentru utilizatorul de rând în unele ţări, dar nu sub marca Intel.