Acum patru ani, HP a semnat un parteneriat cu Beats Audio şi a început să utilizeze procesarea audio şi faimoasa sigla a acestora. După ce Beats Audio a intrat în portofoliul Apple, era destul de clar că această colaborare nu mai poate funcţiona pentru multă vreme, iar HP şi-a găsit un nou partener faimos: Bang & Olufsen.
În urma parteneriatului cu Beats Audio, HP a putut fructifica un nume celebru cu o priză bună la public. Faimoasa siglă Beats a apărut pe carcasele laptopurilor, tabletelor sau monitoarelor HP, şi, deoarece spaţiul intern al acestora nu a permis întotdeauna folosirea unor incinte audio mai mari şi mai bune, este destul de evident că unele implementări au folosit doar o banală procesare software. În unele cazuri însă, HP a reuşit să implementeze şi un sistem audio mai performant, Spectre XT fiind un astfel de exemplu, deci numele Beats nu a fost mereu doar un truc de marketing.
Succesul acestei colaborări se pare că a fost suficient de mare pentru ca HP să-şi caute un nou partener cu renume în domeniul audio, compania optând pentru faimosul producător Bang & Olufsen. Compania daneză nu se află la prima colaborare de acest fel, numele acesteia apărând deja pe o serie de laptopuri ASUS din gama superioară.
Conform declaraţiilor HP, numele Bang & Olufsen va apărea pe laptopurile, sistemele desktop, tabletele, monitoarele şi accesoriile fabricate începând din primăvara acestui an. Produsele din gamele superioare Spectre, Omen sau Envy vor purta faimoasa siglă Bang & Olufsen, în timp ce tabletele şi PC accesibile din gama Pavilion vor fi marcate cu mai puţin pretenţioasa marcă B&O Play.
Producătorul afirmă că îmbunătăţirile vor include incinte audio de calitate mai bună, o ecranare superioară a etajelor analogice, un conector audio jack modificat şi un sistem de procesare software. În funcţie de preţ şi pretenţii, aceste dotări vor varia, însă HP afirmă că fiecare model care poartă siglele Bang & Olufsen sau B&O Play vor fi analizate şi ajustate de către inginerii companiei daneze.